„Taxa este consfințită în contractul de concesiune. Noi avem bănuieli cine a făcut acest contract. Noi documentăm. Se ocupă Comisia parlamentară despre cazul Aeroportului. Contractul când a fost creat, compania care a concesionat Aeroportul, Avia Invest, este obligată să facă investiții în dependență de fluxul de pasageri. Deja au trecut cinci ani, 75-80 de milioane de euro, anual se scot din această taxă de 9 euro. Din acești bani construim un nou aeroport. Și încă au mai rămas 45 de ani înainte”, a declarat ministrul Economiei, Vadim Brânzan în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Noi încă mai avem anumite pârghii de a rezilia contractul. Vom folosi toate pârghiile legale”, a mai adăugat ministrul.
Acordul de concesiune a Aeroportului Chișinău a fost semnat pe 30 august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, fondată pe 2 august 2013, cu un capital social de 85,1 milioane de lei, divizat în părți egale între firmele rusești Habarovski Aeroport și Kolomenski Zavod, scria mold-street.com.
Amintim că la data de 18 iunie Parlamentul a decis să fie constituită o Comisie specială de anchetă parlamentară asupra mai multor cazuri de privatizări dubioase, începând cu anul 2013, printre care și Aeroportul Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!