„Potrivit materialelor cauzei, administratorul companiei, acționând în comun cu fostul primar al satului Taraclia de Salcie, ar fi falsificat și prezentat către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) documente privind pagubele cauzate de secetă pentru anii 2022-2023 pentru mai multe terenuri pe care nu le administra de facto. Drept urmare, acesta a primit subvenții din fondul de subvenționare al AIPA în sumă de peste 630 de mii de lei, fapt prin care a cauzat daune considerabile bugetului de stat.
În vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate, ofițerii CNA și procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și automobilele bănuiților, aceștia urmând a fi escortați la CNA pentru audieri.
Amintim că, toate acțiunile de urmărire penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii Cahul.
Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată”, menționează reprezentanții CNA.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!