„Situația de
securitate din Georgia este stabilă, însă, pe fondul unor tensiuni
de stradă, înregistrate în ultimele luni, și a posibilității
apariției de noi proteste, se recomandă cetățenilor moldoveni să
acorde o atenție sporită securității individuale și să evite
locurile aglomerate, iar în cazul în care se constată apariția
unor proteste spontane, să părăsească imediat perimetrul în care
se pot desfășura astfel de acțiuni”, se menționează în nota
remisă de MAEIE.
Totodată, cetățenii moldoveni care călătoresc în Georgia sunt sfătuiți ferm să evite deplasările în cele două regiuni separatiste Abhazia și regiunea Tskhinvali /Osetia de Sud și în zonele aflate în proximitatea acestora, ca urmare a degradării situației de securitate din aceste regiuni, în ultima perioadă.
„În conformitate cu legislația georgiană în vigoare și aplicabilă privind teritoriile ocupate, intrarea pe teritoriul celor două regiuni separatiste, fără aprobarea autorităților din Republica Georgia, este considerată infracțiune. Totodată, este interzisă și intrarea în Georgia dinspre Federația Rusă, prin traversarea spațiilor de vecinătate cu republicile autonome rusești Daghestan, Inguşetia, Osetia de Nord, Rep. Cecenia, respectiv Abhazia si regiunea Tskhinvali /Osetia de Sud. Eventuale încălcări ale legislației se soldează cu urmărire penală, respectiv, amenzi ridicate și închisoare pe o perioadă de până la 4 ani. Prin identificarea unor ștampile de intrare/ieșire pe pașaport, aplicate de autoritățile de facto, autoritățile georgiene vor considera ilegală deplasarea cetățeanului străin pe teritoriul georgian, printr-o zonă de trecere nerecunoscută oficial”, precizează MAEIE.
De asemenea, MAEIE a făcut publice noile reglementări pentru traversarea frontierei georgiene, după cum urmează:
Reguli de intrare
pentru cetățenii RM vaccinați: Prezintă documentul care confirmă
desfășurarea completă a cursului (două doze, o doză în cazul
Johnson & Johnson) a oricărei vaccinări Covid-19.
Reguli de intrare
pentru cetățenii RM nevaccinați: pot intra în Georgia pe calea
aerului, terestră și pe cea maritimă în condițiile menționate
mai jos:
- la punctul de control urmează să prezinte un certificat de examinare PCR efectuat în ultimele 72 de ore.
- Rezultat negativ al examenului PCR trebuie prezentat în limbile georgiană, engleză sau rusă.
- Orice persoană cu vârsta sub 10 ani (indiferent de cetățenie) este scutită de obligația de a prezenta un certificat ce confirmă rezultatul negativ la examenul PCR făcut în ultimele 72 de ore.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!