„Curtea Constituțională hotărăște:
1. Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale mai mici decât o legislatură completă. Noul sistem nu poate fi implimentat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, ci numai în cazul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiția ca modificarea să aibă loc cu cel puțin un an înaite de alegeri.
2. Modificarea frecventă sau târzie a normelor care guvernează procesul electoral poate dezavantaja alegătorii, cocnurenții electorali și partidele, existând riscul încălcării dreptului la vot și a dreptului de a fi ales.
3. Prezenta Hotărâre este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Intră în vigoare la data adoptării”, a declarat președintele CC, Mihai Poalelungi.
Amintim că la data de 19 aprilie, deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic au solicitat Curții Constituționale să se expună asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.
Parlamentarii consideră că „modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!