Pentru a intra în istorie, Echipa Țării trebuie să învingă astăzi în „finala” preliminariilor pentru EURO 2024 reprezentativa Cehiei la ea acasă.
Selecționerul Serghei Cleșcenco și atacantul Vitalie Damașcan au participat la o conferință de presă dinaintea celui mai important meci din istoria fotbalului moldovenesc.
„Este o plăcere deosebită să venim în Republica Cehă. Este o țară frumoasă. Am și prieteni chiar aici în Olomouc și ei vor veni la meci. Ceea ce ține de meci: toți fotbaliștii sunt pregătiți pentru meci. Înțelegem că va fi un meci foarte greu. Știm că adversarul este foarte puternic. Va fi un meci interesant. Bineînțeles că Republica Cehă are nevoie de o remiză, dar noi vom intra pe teren doar pentru victorie”, a declarat Serghei Cleșenco.
„Este un meci de o importanță uriașă pentru noi toți. Conștientizăm importanța acestui meci. În același timp încercăm să nu aplicăm prea multă presiune asupra noastră, pentru că presiunea nu face bine. Toată campania am luat-o treptat, pas cu pas, meci cu meci. Nu ne-am gândit la altceva decât la adversarul pe care îl întâlnim, iar acest meci nu face excepție. Suntem motivați, vom da totul în teren și deja la sfârșitul meciului vom vedea ce va fi”, a menționat Vitalie Damașcan.
Partida se va disputa pe stadionul Andruv din Olomouc și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 1.
Moldova a încheiat la egalitate, 1-1 cu Albania, penultimul meci din calificările pentru Campionatul European de fotbal. Golul echipei noastre a fost marcat de Vladislav Baboglo.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!