„E adevărat că este un cost politic și un cost economic. În privința costului economic am văzut postări ale oamenilor din opoziție, dar nu am văzut o reacție publică vehementă. Eu stau cu geamurile spre Piața Marii Adunări Naționale, n-am văzut un protest față de contractul propriu-zis, societatea a reacționat mai curând pozitiv. Povara energetică din punct de vedere financiar este mare, iar Guvernul nu are libertatea comentatorului politic sau a partidului politic din opoziție. Guvernul trebuie să acționeze. Oamenii trebuie să aibă lumină, gaz, la un preț cât se poate de mic. În plus, aspectul tehnic pe care mulți îl ignoră este siguranța rețelelor noastre electrice care erau supuse unor atacuri puternice. Rețelele noastre sunt foarte vulnerabile și asta trebuia luat în calcul”, a spus Serebrian.
Fostul deputat, Alexandr Slusari a criticat declarațiile.
„Poetul Serebrian a rostit următoarea inepție. Dânsul a tras concluzia că societatea a susținut acest deal rușinos cu Tiraspolul, deoarece el din geamul lui din birou nu a văzut proteste. În orice țară civilizată acest individ ar fi fost demis imediat după asemenea exprimare. Domnule Serebrian, vă amintesc că nici atunci când au fost răpiți și expulzați cu suportul informațional al dvs profesorii turci, Plahotniuc din bârlogul lui din GBC tot nu a văzut niciun protest, deși pe la rețele de socializare a fost un val de critică. Reiese că societatea și atunci în mare parte a acceptat acțiunea mârșăva a unui criminal, la care dvs. ați slujit cu dilijență.
Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru luna decembrie. De asemenea, se duc discuții privind extinderea contractului pentru perioada ianuarie - martie 2023, a anunțat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
Centrala de la Cuciurgan a oprit livrările de curent către malul drept în noiembrie, după ce au fost micșorate volumele de gaz pentru regiunea transnistreană.
Între timp, Moldova a cumpărat energie pe piața externă și din România, la prețuri mult mai mari, ceea ce a determinat furnizorii să ceară creșterea tarifelor pentru consumatori.
Facturile la energia electrică pentru moldoveni s-au dublat, între timp, după ce tariful a ajuns la aproape 6 lei pentru 1 kw/h.
Platforma DA aduce acuzații grave guvernării, după înțelegerile cu Tiraspolul. „Este clar că reprezentanții guvernului nu au negociat cu malul stâng, ci, pur și simplu le-au acceptat toate solicitările și le-au îndeplinit toate mofturile”, se arată în declarație. Astfel, formațiunea a cerut demisia de urgență a Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, cât și a ministrului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține semnarea contractului cu MGRES. Potrivit ex-președintelui, „e un lucru bun că vom cumpăra energie mai ieftină”. „Ar fi bine ca acest contract să fie semnat pentru un an ca să avem stabilitate în ceea ce privește furnizarea de energie electrică”, a mai menționat Dodon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!