„Potrivit hotărârii aprobate de CEC, decizia a fost luată în conformitate cu prevederile legislației electorale și cu avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza datelor înregistrării prealabile, informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la numărul şi locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, altor informații relevante: date oficiale deținute și/sau publicate periodic de autoritățile competente ale țărilor gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova în străinătate, date prezentate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.
Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora în termenele stabilite în Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 și Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și implementare a votului prin corespondență.
Totodată, potrivit hotărârii CEC, se pune în sarcina MAE să identifice localurile secțiilor de votare, în corespundere cu condițiile tehnice stabilite de cadrul normativ, precum și să propună persoane în calitate de președinți și secretari ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Lista secțiilor de votare în străinătate:
În 21 de localități din perimetrul Zonei de Securitate, precum și în municipiul Chișinău, vor fi deschise 30 de secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană care dețin acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova și au drept de vot, anunță Biroul politici de reintegrare.
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.
Vicepreședintele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi, a anunțat că vrea să candideze independent la funcția de președinte de țară, în cadrul scrutinului din 20 octombrie.
Pe 30 iulie, ex-procuroarea Victoria Furtună anunța că a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna acestui an. Anunțul a fost făcut printr-un spot publicat pe Facebook, filmat în inima Tiraspolului, cu drapeluri separatise și monumentul generalului Suvorov pe fundal.
Și Vasile Tarlev, fostul prim-ministru al țării noastre, și-a exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Jurnalista Natalia Morari a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Președinta Platformei Moldova, Irina Vlah, ex-bașcana Găgăuziei, a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna a acestui an.
Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna acestui an.
Maia Sandu, actuala președintă, și anunțat deja candidatura pentru al doilea mandat.
Expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț a anunțat că va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Politicianul Andrei Năstase, care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale, a organizat o conferință de presă sub geamul Maiei Sandu de la Președinție.
Și fostul premier Ion Chicu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă. Chicu a menționat că va cere susținerea partidului, dar are concurenți, care nu sunt din partid.
La 2 septembrie, candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo, a fost primul înregistrat în cursa pentru alegerile prezidențiale. Comisia Electorală Centrală a decis înregistrarea acestuia.
Maia Sandu va fi sub numărul doi în buletinul de vot, la prezidențiale. Actuala președintă, desemnată la scrutinul din toamnă de Partidul Acțiune și Solidaritate, a fost înregistrată oficial în cursa electorală pe 12 septembrie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!