79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Crima anului la Hollywood. Cine a fost chestionat de poliție după ce legendarul regizor Rob Reiner și soția lui au fost găsiți înjunghiați în propria lor casă

După ce legenda Hollywood-ului, Rob Reiner, și soția sa au fost înjunghiați mortal la domiciliul lor, fiul lor, care ar fi cu probleme” este acum interogat de poliție, transmite protv.ro.

Foto: Getty Images

Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, este considerat o potențială persoană de interes în ancheta privind dubla omucidere, după ce Reiner, în vârstă de 78 de ani, și Michele Singer Reiner, în vârstă de 68 de ani, au fost găsiți fără viață în interiorul vastei lor reședințe din Los Angeles.

Regizorul nominalizat la Oscar și soția sa, Michele, au fost găsiți amândoi cu răni fatale, compatibile cu multiple răni prin înjunghiere, potrivit unei surse din poliție.

Fiica sa, Romy, care locuiește vizavi, și-ar fi găsit părinții în interiorul proprietății lor de 13,5 milioane de dolari din Brentwood, California.

Se spune că anchetatorii îl chestionează pe fiul lor, Nick, despre crima oribilă, potrivit mai multor surse care au vorbit cu familia.

Nick, care se pare că locuiește în Los Angeles, a fost rar văzut în public de când a vorbit deschis despre dependența de droguri în 2016.

A recunoscut că a mers pentru prima dată la reabilitare la vârsta de 15 ani și a mărturisit că problemele sale cu dependența l-au lăsat chiar fără adăpost.

Nu au fost efectuate arestări și nu au fost numiți suspecți în acest moment, au confirmat polițiștii.

Șeful adjunct al poliției din Los Angeles, Alan Hamilton, a declarat reporterilor aflați la fața locului că anchetele vor continua, urmând să fie intervievați mai mulți membri ai familiei.

El a adăugat că nu există niciun semn de intrare forțată în casă.


Pub