Donald Trump ține să nu părăsească Washingtonul în calitate de fost preşedinte, așa că se va deplasa, miercuri în zori, înainte cu câteva ore de încheierea oficială a mandatului, la luxosul său club Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, acolo unde intenţionează să se instaleze.
În felul acesta, el va putea pleca cu elicopterul din grădina Casei Albe și va decola spre Florida de la baza militară Andrews, Maryland, pentru ultimul său zbor la bordul Air Force One, aeronava prezidențială.
Între timp, la Washington continuă pregătirile pentru depunerea jurământului de către Joe Biden, care va deveni, miercuri, 20 ianuarie, la prânz, al 46-lea preşedinte din istoria SUA.
Capitala federală americană a ajuns însă de nerecunoscut, transformându-se într-o adevărată fortăreață după violenţele de la Capitoliu din 6 ianuarie.
Ceremonia de inaugurare va avea un iz special anul acesta: Naional Mall, uriaşa esplanadă de la poalele Capitoliului, va fi închisă pentru accesul publicului.
Doar persoanele acreditate în mod corespunzător vor putea pătrunde în zona în care, în mod tradiţional, susţinătorii preşedintelui ales se adunau cu sutele de mii.
Echipa lui Joe Biden şi primarul din Washington, Muriel Bowser, au cerut americanilor să evite centrul Washingtonului şi să urmărească ceremonia de inaugurare online sau la televizor.
După ceremonie, Joe Biden se va deplasa alături de cei trei foşti preşedinţi la cimitirul naţional Arlington pentru a depune o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut, unde va lansa un apel la unitate.
În ultimii peste 150 de ani, Donald Trump este primul preşedinte al SUA care ignoră victoria succesorului său. După mai mult de două luni în care a refuzat să îşi recunoască înfrângerea în alegerile preşedinţiale din 3 noiembrie, Trump a sfârşit prin a promite o tranziţie calmă în urmă cu câteva zile, dar nu l-a felicitat niciodată pe Joe Biden.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!