„Pe o parte este CNA, pe de altă parte - jurnaliștii de curte, pe a treia parte - deputații PAS care protestează la Primărie. Am văzut mai nou și comentarii ale președinților de Comisii, la care s-a alăturat și președintele Parlamentului, dând calificative în stânga și în dreapta, ascunzându-se după imunitate parlamentară. Vreau să-i transmit acestui liliput, pigmei politic salutări și să rog juriștii noștri să-l acționeze pentru fals în declarații și manipulare publică”, a declarat primarul.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, lider PAS, a comentat acuzațiile lui Ion Ceban că „PAS a trimis mascații la Primărie”. „Domnul primar are o capacitate extraordinară de a se victimiza și de a-i apăra pe hoțomani. În echipa lui sunt și exemplare pe care le-am dat afară din partid, pentru că nu a putut explica niște lucruri care li s-au incriminat în anchetă. Mai puține specimene de astea să-și aducă în echipă”, a declarat speakerul.
Pe 16 decembrie, au loc peste 60 de percheziții în cadrul unor dosare de corupție, desfășurate în mai multe localități din țară, inclusiv în municipiul Chișinău.
Doi funcționari publici și cinci reprezentanți ai unor persoane juridice au fost reținuți în cadrul a 30 de cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de către responsabili de procesele de achiziții publice în complicitate cu mai mulți agenți economici.
Cei doi funcționari de la Primăria Chișinău vizați în cele 30 de cauze penale pe fraudarea achizițiilor publice ar fi şeful Direcţiei mobilitate urbană, Vitalie Mihalache şi şeful secţiei lucrări edilitare a direcţiei respective, Valentin Şvaga.
Primarul Ion Ceban a acuzat guvernarea de show-uri cu percheziții la funcționarii Primăriei Chișinău și califică descinderile matinale drept „atentate și acțiuni intolerabile, pentru a acoperi toata impotența lor”. „Considerăm că ceea ce fac ei depășește orice limită legală și morală”, a notat edilul în cadrul ședinței a serviciilor municipale din 16 decembrie.
Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a declarat, în seara zilei de 15 decembrie, că „guvernarea, iarăși, a dat comandă să fie făcute show-uri cu mascații”. Potrivit edilului „este pusă sarcina de a discredita primăria și anumite direcții ale acesteia, dar și nemijlocit oamenii care fac parte din Mișcarea Alternativă Națională”. Astăzi, 16 decembrie, Ceban a anunțat că „regimul PAS a dispus descinderile cu percheziții”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!