35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Greta Thunberg și peste 170 de activiști, numiți de Israel „provocatori”, au fost deportați în Grecia și Slovacia

Greta Thunberg și peste 170 de activiști din „flotila pentru Gaza” au fost deportați din Israel în Grecia și Slovacia. Autoritățile israeliene i-au numit „provocatori”, în timp ce mai mulți dintre cei reținuți acuză „condiții inumane de detenție” și abuzuri din partea forțelor israeliene, scrie digi24.ro.

Foto: @IsraelMFA

Israelul a anunţat că 171 de activişti din flota de ajutor umanitar, printre care şi Greta Thunberg, au fost deportaţi luni în Grecia şi Slovacia, relatează The Guardian.

Greta Thunberg, care a fost transportată cu avionul în Grecia, a fost unul dintre cei aproximativ 450 de activişti reţinuţi de Israel când forţele sale au interceptat flotila de ajutoare, săptămâna trecută.

Ministrul israelian al Justiţiei, Yariv Levin, a declarat luni că 171 de activişti ai flotilei au fost deportaţi, iar dintre cei 309 care se află încă în custodie în Israel, 200 urmau să fie expulzaţi în următoarele 24 de ore.

„Alţi 171 de provocatori din flotilă, printre care şi Greta Thunberg, au fost expulzaţi astăzi din Israel către Grecia şi Slovacia”, a scris Ministerul Afacerilor Externe pe X, difuzând fotografii cu Greta Thunberg şi alte două femei la aeroportul internaţional Ben Gurion din apropierea Tel Avivului, îmbrăcate în salopete gri folosite în închisorile israeliene.


Printre cei expulzaţi se află cetăţeni din Grecia, Italia, Franţa, Irlanda, Suedia, Polonia, Germania, Bulgaria, Lituania, Austria, Luxemburg, Finlanda, Danemarca, Slovacia, Elveţia, Norvegia, Regatul Unit, Serbia şi Statele Unite, potrivit AFP.

Activiștii acuză condiții inumane de detenție

Activişti elveţieni şi spanioli deja deportaţi care au făcut parte din flotila internaţională care a încercat să livreze ajutoare în Gaza săptămâna trecută au declarat că au fost supuşi unor condiţii inumane în timpul detenţiei lor de către forţele israeliene, relatează Reuters. Dintre cei nouă membri ai flotilei care au ajuns acasă în Elveţia, unii au afirmat că au fost privaţi de somn, apă şi hrană, iar unii au fost bătuţi, loviţi cu picioarele şi închişi într-o cuşcă, a declarat grupul care îi reprezintă într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe israelian a respins acuzaţiile. Şi activiştii spanioli au afirmat că au fost maltrataţi. Ei au sosit în Spania duminică seara, după ce au fost deportaţi. „Ne-au bătut, ne-au târât pe jos, ne-au legat la ochi, ne-au legat mâinile şi picioarele, ne-au băgat în cuşti şi ne-au insultat”, a declarat reporterilor avocatul Rafael Borrego la aeroportul din Madrid.

Sâmbătă, activiştii suedezi au afirmat că activista pentru climă Greta Thunberg a fost împinsă şi forţată să ţină un steag israelian în timpul detenţiei, în timp ce alţii au declarat că li s-a refuzat accesul la alimente şi apă potabilă şi că li s-au confiscat medicamentele şi bunurile personale.

Israelul respinge acuzațiile: „minciuni sfruntate”

Ministerul de Externe al Israelului a calificat drept „minciuni sfruntate” relatările răspândite cu privire la maltratarea deţinuţilor după interceptarea flotei. Un purtător de cuvânt a declarat pentru Reuters în weekend că toţi deţinuţii au avut acces la apă, mâncare şi toalete, adăugând:

„Nu li s-a refuzat accesul la asistenţă juridică şi toate drepturile lor legale au fost respectate pe deplin”. O deţinută spaniolă a muşcat o asistentă medicală la închisoarea Ketziot în urma unui examen de rutină înainte de deportarea ei, provocându-i leziuni minore tratate la faţa locului, a declarat ministerul. Duminică, Ambasada Elveţiei la Tel Aviv a vizitat cei zece cetăţeni elveţieni care se află încă în închisoare şi a declarat că toţi sunt „în stare relativ bună de sănătate, având în vedere circumstanţele”.

Ambasada a adăugat că face tot posibilul pentru a asigura întoarcerea lor rapidă acasă. Fosta primăriţă a Barcelonei, Ada Calau, care a participat şi ea la flotila pentru Gaza, a declarat că au existat „maltratări, dar acestea nu se compară cu ceea ce suferă poporul palestinian în fiecare zi”. Jurnaliştii spanioli Carlos de Barron şi Nestor Prieto au declarat că autorităţile israeliene au semnat o declaraţie în numele activiştilor deportaţi, în care afirmau că aceştia au intrat ilegal în Israel.

„Ne-au pus în faţă documente în ebraică, refuzându-ne dreptul la un traducător, şi nu am primit asistenţă consulară, deoarece nu i-au permis consulului (spaniol) să intre în portul Ashdod”, a declarat Prieto.

Personalul consular a vizitat activiştii în închisoare, potrivit declaraţiilor mai multor ţări ai căror cetăţeni au fost reţinuţi.


Pub