6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Clinica unde a murit Liubovi Babuțchi, declarată insolvabilă. Firma are datorii de aproape 2 mil. lei. Irina Borodkina, cercetată în 2 dosare, continuă să prestează servicii estetice la Kiev

Compania Irinei Borodkina, cunoscută drept Dr. Serebrova, în salonul căreia anul trecut a murit o femeie, a fost declarată insolvabilă de Judecătoria Chișinău. Instanța a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea firmei, după ce Serviciul Fiscal de Stat a cerut recuperarea unor datorii de aproape două de milioane de lei, potrivit RISE Moldova. Între timp, urmărirea penală în dosarul privind moartea clientei a fost suspendată. Borodkina este cercetată și într-o altă cauză penală, pentru introducerea ilegală și intenționată a drogurilor în organismul unei persoane, împotriva voinței acesteia.

Foto: colaj

Potrivit hotărârii pronunțate la 20 mai curent, compania Dr. Serebrova Clinic SRL a înregistrat restanțe totale de 1,88 milioane de lei față de bugetul public național. Suma include peste 1,1 milioane de lei plăți de bază, iar alte 774 de mii de lei – majorări de întârziere. Datoriile s-au format în baza unei decizii a Fiscului din septembrie 2025, iar obligațiile nu ar fi fost achitate.

Instanța a constatat că firma nu dispune de lichidități, vehicule, imobile sau mijloace financiare suficiente pentru acoperirea creanțelor. Mai multe bănci au comunicat că societatea nu deține conturi bancare, iar într-un caz, contul identificat avea sold zero.

Prin aceeași hotărâre, instanța a ridicat dreptul Irynei Borodkina de a administra Dr. Serebrova Clinic SRL și l-a desemnat lichidator pe administratorul autorizat Adrian Panciuc. Lichidatorul urmează să verifice creanțele și să prezinte un raport privind cauzele care au dus la insolvabilitate, precum și eventualele persoane cărora le-ar putea fi imputată situația.

Potrivit poliției, Borodkina a părăsit Republica Moldova la două ore și 40 de minute după producerea tragediei din salonul ei, aflat la parterul unui bloc de locuit din capitală.

Potrivit unui răspuns pentru RISE Moldova, emis de Procuratura municipiului Chișinău, pentru că Borodkina „a dispărut”, s-a dispus suspendarea urmăririi penale.

Mai mult, Procuratura municipiului Chișinău a comunicat că pe numele Irynei Borodkina o fost pornită o nouă cauză penală, „în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de introducere ilegală intenționată, indiferent de mod, în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a drogurilor”.

Deși în prezent este căutată la Chișinău în legătură cu dosarul morții pacientei, Borodkina își desfășoară nestingherit activitatea la Kiev.

Recent, ea și-a creat o nouă pagină de Instagram, anunțând că profilul anterior a fost blocat. A lansat și un concurs, unde a pus la bătaie proceduri estetice în valoare de 10 mii de euro.

Într-un răspuns pentru RISE Moldova, Procuratura Generală a declarat că nu colaborează „pe cauza menționată cu autoritățile din Ucraina”. Anterior, organul de urmărire penală a comunicat că Borodkina a fost anunțată în căutare internațională, însă acum a refuzat să spună dacă aceeași măsură continuă să fie aplicată și în prezent.

Paralel, Procuratura municipiului Kiev a declarat pentru RISE Moldova că poliția din sectorul Pechersk desfășoară o anchetă penală privind presupusa exercitare ilegală a activității medicale. Dosarul a fost înregistrat la 21 aprilie 2026 și vizează fapte comise exclusiv pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit Procuraturii din Ucraina, deocamdată, nicio persoană nu are statut de suspect.

Redacția a menționat că i-a trimis Irinei Borodkina mai multe întrebări legate de cauza penală în care este vizată, precum și datoriile acumulate la stat. Aceasta însă nu a vrut să răspundă.

În iunie anul trecut, anesteziologa Ecaterina Maniuc, învinuită pentru practicarea ilegală a medicinei soldată cu decesul femeii de afaceri Liubov Babuțchi, a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Tot iunie 2025, procese penale noi au fost inițiate în cazul decesului femeii de afaceri Liubovi Babuțchi. Acestea vizează infracțiuni precum circulația ilegală a drogurilor, evaziunea fiscală, declarații mincinoase, coruperea activă și altele.

Roman Babuțchi a prezentat, la 16 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, noi detalii pe cazul penal al decesului soției sale, Liubovi Babuțchi. „Prima mea avocată a fost și ex-avocata lui Plahotniuc. Ea vrut să facă așa ca eu să comit o greșeală enormă, dând declarații false. Acum, Curov m-a dat în judecată și vrea 1 milion de lei”, a declarat Roman.

Femeia de afaceri din capitală, Liubovi Babuțchi, și-a pierdut viața într-un salon de frumusețe, pe data de 30 ianuarie. Potrivit informațiilor, decesul ar fi survenit în timpul unei proceduri. Poliția a pornit o cauză penală.

Aceasta s-a dovedit a fi proprietara magazinului „Mona Lisa Boutique”, amplasat într-un centru comercial din Chișinău. Actorul Emilian Crețu, care are în garderoba „Dorei” o colecție de rochii create la Mona Lisa Boutique, a postat o fotografie pe rețele, pe care a semnat-o: „Liubița, Dumnezeu să te ierte”.

Roman Babuțchi, soțul femeii, a făcut declarații șocante despre ziua tragediei. Bărbatul, distrus de durere, a povestit că trebuia să-și ia soția după proceduri, iar când a ajuns salon, ultima deja a fost preluată de ambulanță.

Oxana Ivanov, avocata lui Roman Babuțchi a declarat că „persistă tentative de mușamalizare a cazului”. „Încă nu avem persoane reținute. Grupa operativă dacă întreprindea măsurile necesare, probabil doamna doctor Maniuc era în arest. Vom scrie plângere în acest sens”, a menționat apărătoarea.

Femeia de afaceri, care a murit subit în timpul unei proceduri de frumusețe, și-ar fi făcut injectări în fese. Sursele apropiate anchetei declaratu că i-ar fi fost administrată anestezie totală, de la un medic venit din alt spital. Când au încercat să o trezească, tânăra nu ar fi reacționat.

Detalii șocante au ieșit la iveală despre clinica în care a murit subit femeia de afaceri de 35 de ani. Aceasta este înregistrată oficial ca salon de înfrumusețare și servicii de coafură, dar pe său profilul din Instagram sunt publicate imagini video nu doar cu proceduri de cosmetologie, ci și cu operații estetice pentru mărirea sânilor, liposucție, corecție abdominală, operații care sunt efectuate numai sub anestezie generală.

Ex-ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a făcut publice mai multe informații referitoare la caz. „Doctorița anesteziolog e cea care a activat anterior în cadrul unui spital public, unde în urma unei anchete instituită prin ordinul meu, s-a descoperit pe lângă o mulțime de ilegalități și o secție clandestină de … chirugie cosmetologică”, a scris Nemerenco.

Proprietara clinicii cosmetologice din capitală, unde a murit femeia de afaceri la o procedură de frumusețe, a fugit de la fața locului la cinci minute după ce ambulanța a plecat cu aceasta la Institutul de Medicină Urgentă.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat faptul. „Proprietara a părăsit țara, sub motivația că se simte prost și are și ea nevoie de niște îngrijiri medicale, dar la un interval de o oră și vreo 40 de minute a părăsit”, a notat Cernăuțeanu, care a oferit explicații pe cazul dat, dar și a menționat că, până la moment, „cauza exactă a decesului femeii nu se cunoaște”.

Pe 7 februarie, la o săptămână după tragedie, doctorița care i-a administrat anestezie generală femeii de afaceri care a murit la un salon de frumusețe din capitală, Ecaterina Maniuc, a fost reținută în trafic.

Pe 10 februarie, Ecaterina Maniuc, a fost adusă în fața magistraților. Ulterior doctorița a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile.

După decizie, Ecaterina Maniuc ar fi fost scoasă din Penitenciarul Nr.13, în seara aceleiași zile. Aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă.

În spațiul public s-au vehiculat informații că femeia a fost dusă la o clinică privată din capitală pentru fertilizare in vitro.

Roman Babuțchi a prezentat informații noi pe cazul decesului soției sale, Liubovi, inclusiv a divulgat „numele persoanelor implicate”.

Bărbatul a declarat că știe unde se află acum Irina Borodkina, cunoscută drept Dr. Serebrova, în al cărei salon a murit Liubovi: „Acum Borodkina e în Spania. Tatiana, poate te duci din contul tău în Spania, să o audiezi? Dacă din prima zi nu ai putut face asta, dacă îți era greu”.

Totodată, ultimul a cerut cu disperare Ministerului Sănătății să se implice în ancheta pe moartea Liubei Babuțchi. „Soția mea a murit pe 30 ianuarie, cineva din țara asta știe din ce cauză a murit ea? Eu nu știu”, a spus bărbatul.

Medicul Igor Curov care a fost acuzat că ar avea implicații în acest caz, a declarat că acuzațiile „sunt complet false și defăimătoare”. „Nu am absolut nicio implicare profesională directă sau indirectă în acest caz și sunt la dispoziția organelor de anchetă pentru a furniza orice declaraţii sau informații necesare pentru stabilirea adevărului”, a scris Curov într-o primă reacție.

Ulterior, Roman Babuțchi, soțul femeii de afaceri care a murit într-un salon de frumusețe a mărturisit că avocata sa a fost amenințată. „I-au zis că o vor călca cu mașina, ei nu au stop, ei fac totul”, a declarat Roman.

Oxana Ivanov, avocata lui Roman Babuțchi, a renunțat la reprezentarea acestuia pe cazul decesului soției ultimului, Liubovi Babuțchi, în salonul de frumusețe „Dr. Serebrova” din capitală. „Decizia a fost una asumată și discutată în prealabil cu clientul meu, Roman, în raport cu cele ce se petrec astăzi pe cazul dat și dorința lui de a mă proteja”, a scris aceasta pe rețele, la scurt timp după declarația că ar fi fost amenințată.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, deși cunoaște cauza decesului Liubei Babuțchi, femeia de afaceri care a murit în salonul de frumusețe „Dr. Serebrova” din Chișinău, a refuzat să se expună pe caz, invocând că doar ofițerul de urmărire penală și medicii care au efectuat expertiza au voie să comunice rezultatul. „Expertiza nu a fost tergiversată, precum s-a vehiculat în spațiul public. E un proces ce durează până la 3 săptămâni. Eu personal cunosc rezultatele, dar nu am dreptul să fac declarații pe acest subiect”, a notat Nemerenco.

Expertiza medico-legală în cazul decesului Liubei Babuțchi, în timpul unei proceduri într-un salon de frumusețe din capitală a fost finalizată. conform ministrei Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, decesul femeii de afaceri, Liubovi Babuțchi, într-un salon de frumusețe din capitală, a fost cauzat de o embolie. „Pe caz sunt învinuite două persoane, iar proprietara fugară a salonului nu știm unde se află, la moment”, a menționat ministra.

Proprietara salonului în care a decedat Liubovi Babuțchi este în căutare internațională, a anunțat Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la aproape o lună de la tragedie.

La 13 iunie, cele două doctorițe învinuite de moartea Liubei Babuțchi au fost trimise în judecată. Anunțul a fost făcut de Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, care a finalizat urmărirea penală.

În noiembrie 2025, Roman Babuțchi relata că a fost victima unei tentative de otrăvire, la scurt timp după ce a început să facă publice informații despre cei care ar fi fost implicați în decesul soției sale, Liubovi Babuțchi. Acesta spunea că salonul pe care îl deținea Irina Borodkina la Chișinău, în care a decedat Liubovi, ar fi fost protejat de persoane influente, inclusiv din politică. „Am fost la o întrevedere cu o martoră, iar la scurt timp mi s-a făcut brusc rău când eram la volan. Nu înțelegeam ce e cu mine și nu știam unde mă aflu... M-am gândit că, dacă apelez la 112, s-ar putea să nu mai ies viu de acolo”, a declarat bărbatul.

Roman Babuțchi mai declara că proprietara salonului, Irina Borodkina, continuă să efectueze operații la Odesa, în pofida tragediei din ianuarie 2025. Potrivit acestuia, femeia ar fi invitat o persoană din Republica Moldova pentru a-i face publicitate, comportându-se „de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”.

Recent, o postare a unei stiliste din capitală, în care apar fotografiile regretatei Liubovi Babuțchi, a provocat furia soțului tinerei, dar și a internauților. „V-am rugat personal de două ori să nu folosiți fotografiile soției mele pentru publicitatea dumneavoastră comercială după moartea ei. Acum, după un an, o faceți din nou... Aș vrea să puteți câștiga destui bani ca să vă potoliți foamea și să nu mai fiți nevoită să coborâți atât de jos...”, i-a scris Roman Babuțchi, pe rețele.

Iar în timp ce organele de drept anunță că o caută, Irina Borodkina, proprietara „Dr. Serebrova”, salonul unde a murit Liubovi Babuțchi, ar continua să activeze nestingherit în Dubai, conform unui cont de Instagram al acesteia.


Pub