„Am bucuria de a lucra la proiecte locale și internaționale în care elaborez concepte, fac schițe, modelăm împreună cu echipa diverse obiecte și instalații, iar ulterior le producem în colaborare cu fabrici din industrie sau alte ateliere cu care mai colaborăm”, povestește designerul.

Mihai Stamati menționează că și-ar dori ca Moldova să fie un loc unde cetățenii se regăsesc prin ceea ce sunt și fac, dar cel mai important, își simt impactul în societate.

„Europa pentru mine înseamnă un câmp larg pentru educație și manifestare. E un areal cultural complex cu arhitectură și design, care onorează etapele de dezvoltare a acestor domenii, dar în același timp lasă loc pentru inovație și creativitate. Europa înseamnă expoziții, festivaluri unde putem merge și noi, de la care avem ce învăța, dar avem și ce oferi, înseamnă și o piață mare unde ne-am putea regăsi”, a mărturisit Mihai Stamati.

Mesajul designerului Mihai Stamati poate fi vizionat mai jos:
Această categorie conține comunicate de presă și analize ale partidelor, organizațiilor și instituțiilor care dețin abonamente UNIMEDIA.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.