Pe lângă impozitele achitate, întreprinderea mai este şi un investitor important. Numai în ultimii ani la fabrică s-au efectuat investiţii totale în valoare de peste 40 milioane lei. De asemenea, Fabrica de tutun din Orhei oferă locuri de muncă bine plătite şi condiţii de activitate decente la 80 de angajaţi. Unul dintre aceşti angajaţi, Lilian Vultur vorbeşte despre oportunităţile pe care i le-a oferit întreprinderea într-un spot video realizat la fabrică. Acest spot scoate în evidenţă şi importantul rol social-economic ce-i revine întreprinderii, care încearcă şi reuşeşte, în mare parte, prin parteneriatele pe care le are, să susţină şi ramura de producere a tutunului.
Un rol important în ascensiunea International Tobacco SRL revine companiei partenere – Prologistic-Com SRL. Lansată în 2013, această companie a devenit cu anii unul din cei mai importanţi distribuitori a producătorilor autohtoni. Prologistic-Com SRL dispune de 95% acoperire geografică a teritoriului Republicii Moldova, având în portofoliu peste 4900 de puncte fizice de vânzare. Compania are 90 de angajaţi şi numărul acestora creşte continuu.
Un alt partener de bază al International Tobacco SRL este AGOS Green - cel mai mare producător naţional din Moldova. La moment, AGOS Green asigură cu locuri de muncă 135 persoane, iar volumul total al taxelor şi impozitelor achitate de companie în ultimii 4 ani a constituit circa 6 milioane de lei, dintre care 4,8 milioane de lei reprezintă impozitele din salarii
Cu astfel de parteneri, International Tobacco SRL nu are cum să nu se dezvolte continuu şi să înregistreze tot noi şi noi succese.
Administraţia International Tobacco SRL are planuri de viitor mari şi priveşte cu mult optimism ziua de mâine. Căci, pe lângă planurile de dezvoltare pe care le are, întreprinderea este conştientă de necesităţile pe care le are statul. Or, Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de întreprinderi puternice, care să contribuie la dezvoltarea ţării, dar şi la susţinerea bugetului de stat prin impozite şi taxe achitate.
Aflați mai multe detalii în reportajul de mai jos:
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.
