Exact astfel de oameni harnici susține Microinvest – antreprenori care își dezvoltă afacerile cu dedicare, investesc energie în ceea ce fac și creează valoare pentru ceilalți. În agitația de dinaintea sărbătorilor, venim cu TOP 3 idei de cadouri de la clienții noștri antreprenori și poveștile din spatele afacerilor lor – despre dezvoltare, decizii și sprijinul financiar oferit de Microinvest pe parcursul acestui drum.
Ideea nr. 1: bijuterii cu semnificație
Maxim Moroz, client Microinvest, a fondat magazinul de bijuterii 585 Gold acum un an în Chișinău, sectorul Botanica. Ideea afacerii s-a născut în timpul călătoriilor și vizitelor la muzee și ateliere de bijuterii din străinătate, unde a fost cucerit de frumusețea pietrelor prețioase și atenția la detalii. Atunci i-a venit dorința de a aduce această estetică și cultură a bijuteriilor și în Moldova. Astăzi, magazinul 585 Gold oferă o gamă largă de bijuterii din aur și argint, atât cu diamante, cât și cu pietre naturale.
Colecțiile includ modele clasice, dar și bijuterii moderne, pentru ținute de zi cu zi sau pentru ocazii speciale. La 585 Gold, poți alege bijuterii în funcție de persoană și moment, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când cadoul devine parte din tradițiile calde de familie. Aici găsești cu ușurință cercei și inele delicate pentru femei, brățări și lanțuri minimaliste pentru bărbați, iar pentru copii – pandantive fine și primele bijuterii memorabile, care rămân o amintire frumoasă și cu sens.
„Experiența mea de colaborare cu compania Microinvest este una foarte pozitivă. Lucrurile decurg foarte bine, pentru că suntem responsabili. Microinvest ne-a ajutat să accelerăm ritmul de dezvoltare al afacerii și să îmbunătățim procesele de lucru. Pentru acest sprijin la momentul oportun le suntem foarte recunoscători.” – Maxim Moroz, fondator 585 Gold, client Microinvest
Ideea nr. 2: o călătorie de neuitat
Cu peste 15 ani de experiență în domeniul afacerilor, Ion Curmei, fondatorul Panda Tur, client Microinvest, a reușit să dezvolte una dintre cele mai mari agenții de turism din Republica Moldova. Prin viziune modernă și perseverență, a reușit să deschidă într-un singur an 15 francize în Republica Moldova și alte 5 francize și filiale în România. Compania oferă peste 50 de destinații la nivel global și diferite oferte de vacanță. Gama extinsă de hoteluri partenere permite alegerea celor mai bune opțiuni pentru orice cerință, iar echipa Panda Tur e gata să fie alături de clienți în toate etapele – de la alegerea sejurului până la revenirea acasă.
În perioada sărbătorilor de iarnă, vacanțele rămân o opțiune practică de cadou. Stațiunile montane răspund preferințelor pentru odihnă activă, iar destinațiile exotice oferă alternative pentru cei care își doresc soare și temperaturi ridicate. O călătorie este un cadou care apropie, inspiră și creează amintiri pentru care îți vine mereu să îți faci din nou bagajele.
„Colaborarea noastră cu Microinvest este una eficientă și comodă. Lucrăm cu profesioniști, iar sprijinul primit a fost exact cel de care aveam nevoie. Deși parteneriatul este relativ recent, experiența noastră a fost una foarte bună.” – Ion Curmei, fondator Panda Tur, client Microinvest
Ideea nr. 3: un cadou practic pentru fiecare zi
Brandul Arillu a pornit cu ambiții mari și un butic mic, iar astăzi este o afacere de succes cu producție proprie și o rețea de patru magazine în Chișinău. În timp, un proiect modest s-a transformat într-un brand recunoscut, care pune accent pe calitate, funcționalitate și accesibilitate. Arillu este specializat în producerea articolelor din piele – genți, portofele, genți sportive și rucsacuri. Colecțiile includ atât modele elegante și casual pentru femei, cât și variante practice pentru bărbați. Echipamentele moderne și experiența acumulată permit brandului să creeze produse adaptate pentru diferite stiluri și nevoi – de la ritmul urban la un stil de viață activ.
De sărbători, articolele din piele Arillu pot deveni un cadou reușit, pentru că sunt practice și își păstrează aspectul în timp. Un astfel de cadou se integrează ușor în viața de zi cu zi, rămâne аctual indiferent de sezon și amintește de grijă nu doar în zilele de sărbătoare, ci și după.
„Am început colaborarea cu Microinvest în acest an. Ne-a atras faptul că ne-au propus un grafic individual, adaptat afacerii noastre. Un alt avantaj a fost procedura simplificată de acordare a creditului și obținerea ușoară a finanțării, pentru ca să te dedici în totalitate dezvoltării afacerii.” – Ariana Boldurescu, reprezentantă Arillu, client Microinvest
Cadourile nu sunt doar obiecte, ci și poveștile oamenilor care le oferă și creează. În spatele fiecărei bijuterii, fiecărei călătorii sau fiecărui accesoriu se află munca antreprenorilor, deciziile lor și dorința de a face lucruri de calitate, cu suflet. De peste 22 de ani, Microinvest susține antreprenorii în drumul lor de dezvoltare, ajutând afacerile să-și găsească clienții și să meargă înainte cu încredere.
Microinvest vă dorește sărbători fericite alături de cei dragi! Fie ca aceste momente să fie un prilej de a alege cadouri cu sens și de a susține brandurile locale.
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.
