„Felicitări călduroase noului guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu. Aștept cu interes să colaborăm pentru a accelera parcursul de reforme al Moldovei și pentru a construi o Moldovă prosperă, sigură și democratică, integrată în Uniunea Europeană”, a notat Marta Kos pe pagina sa de pe platforma X.
Pe 1 noiembrie, decretul cu privire la numirea Guvernului Munteanu a fost semnat de președinta Maia Sandu și publicat pe pagina web a Președinției.
Miniștrii din Guvernul Munteanu au depus pe 1 noiembrie jurământul de învestire în funcție. Ceremonia a avut loc în prezența președintei Maia Sandu și șeful Legislativului, Igor Grosu.
Cu o zi înainte de aceasta, Parlamentul Republicii Moldova a acordat votul de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu. Noul executiv a fost aprobat cu votul a 55 de deputaţi.
Pe data de 28 octombrie, candidatul desemnat de PAS pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a publicat lista cabinetului de miniștri cu care va merge în Parlament.
Decretul privind desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, Alexandru Munteanu, a fost publicat astăzi, 28 octombrie, în Monitorul Oficial Nr. 544-546.
La 24 octombrie, Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial candidat la funcția de premier al Republicii Moldova, printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu.
Pe 14 octombrie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a propus pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputat și constituirea noului Parlament.
Acesta a venit cu prima sa reacție publică. „Într-adevăr, port discuții cu PAS în legătură cu candidatura la funcția de prim-ministru, căruia îi mulțumesc pentru încredere”, a scris Munteanu.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 13 octombrie.
Reacții pe rețelele sociale după ce omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Fosta deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, a publicat o postare în care își exprimă opinia privind această candidatură, menționând atât aspecte pozitive, cât și negative din punctul ei de vedere. În comentarii, o utilizatoare se întreabă ironic: „Domnul e la curent că în Republica Moldova cu tot „рулеште” (n.n. decide) Maia Sandu?”. Premierul Dorin Recean afirmă că Alexandru Munteanu, candidatul PAS la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, i-a fost profesor la facultate și „l-a convins să studieze electro-fizică”. „Mi-a zis: Dorine, lumea se mișcă de la atomi, spre biți”, a declarat Recean în ultima ședință de Guvern.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!