Cojocaru susține că autoritățile germane sunt informate despre situația sa și că documentele necesare pentru cererea de azil sunt în curs de pregătire.
„Vreau să informez că, la moment, eu am loc de trai permanent în Germania și sunt angajat în câmpul muncii. Despre acest fapt autoritățile din Germania cunosc.
Pe această cale, vreau să anunț organismele internaționale, precum Interpol, Europol, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției ale Germaniei, precum și Ambasada Germaniei în Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene, că începând cu data de 21 ianuarie 2026 eu am inițiat procedura de solicitare a azilului politic în Germania. La moment se pregătesc toate actele necesare pentru a fi prezentate autorităților din Germania.
Scopul solicitării azilului politic este ca Guvernul Germaniei și autoritățile Germaniei să întreprindă măsuri pentru a ne proteja împotriva acțiunilor ilegale de răzbunare din partea organelor de drept capturate politic în Republica Moldova de către actuala guvernare”, a declarat acesta.
Fostul șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari și ex-șeful Direcției 5, Valeriu Cojocaru, sunt anunțați în căutare internațională, după ce au fost condamnați la trei ani de închisoare.
Președintele FEA, Dorin Damir, a fost recunoscut vinovat pe două capete de acuzare și condamnat la 3 ani de pușcărie în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, a fost achitat pe alte trei capete de acuzare. Aceeași sentință a fost pronunțată pentru fostul șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari și fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru. Decizia a fost pronunțată luni, 19 ianuarie 2026, în absența inculpaților.
Ex-şeful fostei Direcției 5 din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Valeriu Cojocaru, a contestat la Curtea de Apel sentința prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive. Într-o declarație publică, acesta susține că decizia primei instanțe este „motivată politic și bazată pe falsuri”.
Instanța a dispus ca Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru să fie plasați imediat în penitenciar, după ce au fost condamnați la închisoare. În cazul în care nu se află la domiciliu sau pe teritoriul țării, aceștia urmează să fie dați în căutare.
Fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru, a venit cu o reacție pe rețelele de socializare. „Nu mă eschivez, purced imediat la examinarea deciziei de ieri a instanței lor politice și voi comunica deschis și permanent despre locul aflării mele până la o decizie finală”, a scris acesta.
Și Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, proaspăt condamnat la trei ani de închisoare dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne, a venit cu o reacție după decizie. „Am să fac cunoștință cu sentința și, conform descrierilor sentinței, am să urmez tot ce se cere”, a spus Pînzari.
Președintele FEA, Dorin Damir, a fost reținut la scurt timp după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Informația a fost confirmată de către Inspectoratul General de Poliție (IGP).
Avocatul lui Dorin Damir, Alexandru Livenschi, susține că președintele FEA (Fighting & Entertainment Association) este nevinovat, după ce acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Inspectoratul General al Poliției (IGP). „O să recurgem la căile de apărare”, a precizat avocatul.
Pe 5 noiembrie 2025, Dorin Damir și Octavian Orheianu s-au trezit cu procurorii la ușă. Președintele Asociației FEA și fostul vicepreședinte al Federației Mondiale de K-1 Amatori (WAK-1F), au supuși perchezițiilor în două cazuri penale, au declarat pentru UNIMEDIA surse apropiate anchetei. Tot atunci, Damir a fost reținut, ulterior eliberat cu interdicția de a părăsi teritoriul țării, timp de două luni.
Pe 21 septembrie 2021, prima ședință de judecată în dosarul Direcției 5, în care figurează fostul șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, șeful suspendat al IP Bălți, Valeriu Cojocaru, și președintele asociației FEA, Dorin Damir, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost amânată.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul operativ al ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, a finalizat urmărirea penală și expediat în instanța de judecată dosarul penal de învinuire a fostului șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, a șefului suspendat al IP Bălți, Valeriu Cojocaru și a președintelui asociației FEA, Dorin Damir, în cadrul dosarului angajărilor fictive la IGP al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!