*/

Vot PCRM-PLDM în Parlament, împotriva creării comisiei pentru investigarea situației de la BEM

În debutul ședinței Parlamentului de azi, 15 februarie, liderul fracțiunii PL, Ion Hadârcă, a propus să fie inclus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind crearea unei Comisii de anchetă care va examina modul de administrare a pachetului de acţiuni a statului deţinut la „Banca de Economii" S.A.
Vot PCRM-PLDM în Parlament, împotriva creării comisiei pentru investigarea situației de la BEM
(Foto: UNIMEDIA)

În replică, deputatul PCRM, Oleg Reidman, a propus ca înainte de creare unei comisii parlamentare să fie audiată în Parlament poziția Băncii Naționale a Moldovei, instituție împuternicită de forul legislativ să supravegheze sectorului bancar și, inclusiv, a Băncii de Economii, notează UNIMEDIA.

Și liberal-democrații au solicitat să fie amânată această hotărâre pentru ședința de săptămână viitoare a Legislativului. Însă, liberalii au insistat ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a ședințe de astăzi.

În final, propunerea liberalilor a fost supusă votului. Au votat „Pentru” doar 30 deputați, număr insuficient pentru includerea acesteia pe agenda deputaților. Proiectul a fost susținut de PL și PD, nu și de comuniști și liberal-democrați.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI