*/

Referendumul de revocare a primarului general Dorin Chirtoacă

Participare la vot
(Ultima actualizare: 09:30)

NEVALID Referendum NEVALID
VALID Referendum VALID
0%
0%

Voronin susține că Diacov i-a șantajat pe democrați: „Ori coaliție cu PLDM ori pleacă din partid”

Noua coaliție de guvernare a fost creată ca urmare a unor acțiuni de șantaj. Cel puțin asta declară președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. Liderul PCRM susține că Dumitru Diacov și-a constrâns colegii din partid să formeze o nouă majoritate parlamentară alături de liberal-democrați, în caz contrar i-a amenințat că el și alți cinci deputați vor părăsi fracțiunea parlamentară, transmite UNIMEDIA.

Potrivit lui, în noapte din 29 spre 30 mai, înainte să fie anunțată crearea Coaliției de Guvernare Pro-Europeană, au fost purtate discuții aprinse între liberal-democrați și democrați, la care ar fi participat și șeful Delegației UE la Chișinău, Dirk Schuebel.
Voronin susține că Diacov i-a șantajat pe democrați: „Ori coaliție cu PLDM ori pleacă din partid”
Voronin și Diacov (Colaj: UNIMEDIA)

„Diacov i-a terorizat pe democrați. Dacă ei nu ar fi acceptat propunerile lui, niște aberații, dacă nu vor face coaliție cu liberal-democrații, atunci el și încă 5 deputați vor părăsi fracțiunea și Partidul Democrat. Diacov lucrează în orele nocturne. El toată noapte îi apropia pe democrați de liberal-democrați. Acolo tot atârna de un fir de ață”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7.

Comunistul spune că un rol aparte în vederea creării noii coaliții au avut oficialii europeni, implicit comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule, care în cadrul vizitei la Chișinău i-ar fi presat în acest sens pe liderii politici de la Chișinău. „Și Dirk Schuebel a stat cu PD și PLDM toată noaptea. Ei au fost constrânși de europeni să facă coaliție”, a adăugat liderul opoziției.

UNIMEDIA precizează că pe 30 mai a fost semnat Acordul de creare a Coaliției de Guvernare Pro-Europeană de către Vlad Filat, liderul PLDM, Marian Lupu, liderul PDM, și liderul grupului reformatorilor PL, Ion Hadârcă.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI