*/

Voronin a cerut lichidarea „Antifa”

Vladimir Voronin a solicitat ca organizația „Antifa”, inițiată de Mark Tkaciuk și Grigore Petrenco, să fie lichidată, iar comsomoliștii să nu mai fie implicați în acțiuni de acest fel. Potrivit liderului PCRM, ceea ce s-a întâmplat la Ambasada Ucrainei de la Chișinău este oribil și josnic, transmite UNIMEDIA. 
 
Amintim că pe teritoriul ambasadei au fost agățate panglici ale „Sfântului Gheorghe”, care în Ucraina a devenit simbol al ocupației rusești și au desenat mesaje insultatoare pe asfalt.
 
Voronin a cerut lichidarea „Antifa”
Vladimir Voronin, președintele PCRM (Foto: UNIMEDIA/ Igor Vrabie)

Vladimir Voronin a declarat în cadrul unei emisiuni la RTR Moldova că nu a știut de existența acestei structuri și că aflat din presă.
 
„Singur nu știu ce este cu această organizație „Antifa”. Asta și este problema că eu am aflat întâmplător de existența acestei organizații. Am aflat din presă, după acțiunea de la Ambasada Ucrainei, unde Antifa și-a permis niște lucruri oribile și josnice. Eu am întrebat ce-i asta? În reportaj se spunea că la acțiune erau zece comsomoliști. Asta mi-a atras atenția”, a menționat liderul PCRM.
 
Potrivit lui, în Antifa sunt implicați mai mulți comuniști. „Nu doar Grigore Petrenco este implicat. Antifa este o organizație anti-fascistă. Eu am întrebat de ce este nevoie de o organizație aparte, dacă în programul partidului și  comsomulului este stipulat lupta anti-fascistă. Au am cerut ca aceste acțiuni să nu mai aibă loc. Comsomoliștii, în mod categoric, nu vor mai participa la asemenea acțiuni. Eu nu înțeleg de ce ei doresc să existe Antifa”, a adăugat Voronin.
 
„Antifa” este o organizație militară extremistă care luptă cu „fasciștii”, fiind finanțată de companii din Rusia, printre care și controversatul afacerist Veaceslav Platon. Scopul structurii ar fi destabilizarea situației din țară.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI