(video) Spărgeau automobile prin scanarea sistemelor de alarmă. Trei bărbați, prinși în flagrant delict

Trei bărbați din Chișinău, cu vârstele cuprinse între 32 şi respectiv 39 de ani, prinși în flagrant delict în timp ce au pătruns într-un automobil de model Toyota Yaris și au sustras mai multe bunuri. 

Potrivit poliției, suspecții au fost reținuți la data de 18 aprilie, curent, pe str. Andrei Doga din mun. Chișinău. Asupra lor a fost depistat şi ridicat dispozitivul scanării frecvenței a sistemului de alarmă.

În urma acţiunilor speciale de investigaţii, polițiștii au stabilit, că membrii grupării acţionau foarte rapid, împărțindu-și rolurile între ei. Forțele de ordine au acumulat probe suficiente ce demonstrează implicarea acestei grupări criminale în comiterea a cel puţin 8 furturi comise prin motoda dată, pe teritoriul capitalei.

Pub

Inculpații au primit 30 de zile de arest și sunt cercetați pentru furt. De menționat că, bănuiții anterior au fost judecaţi pentru diverse infracţiuni pe teritoriul țării. Acum toți riscă până la șase ani de pușcărie.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub