(video) Reporter NTV, lovit cu pumnul în direct. Incident halucinant la Moscova, de ziua forțelor aeropurtate ruse

Zi cu ghinion pentru un jurnalist al postului de televiziune NTV, afiliat Kremlinului. În timp ce transmitea în direct de la manifestațiile tradiționale ale veteranilor forțelor aeropurtate ce au loc în parcul Gorki din capitala Rusiei, a fost luat la bătaie de unul dintre participanți.

(video) Reporter NTV, lovit cu pumnul în direct. Incident halucinant la Moscova, de ziua forțelor aeropurtate ruse
(Foto: captura video)

Bărbatul, despre care se presupune că era în stare de ebrietate, s-a apropiat de reporter și a început să vorbească ceva despre Rusia și Ucraina. După ce i s-a cerut să-și închidă gura, veteranul nu a rezistat și l-a lovit pe jurnalist cu pumnul în figură. Transmisiunea a fost imediat întreruptă, prezentatoarea menționând doar că, e vorba de niște probleme. 

Pub

Se pare că, imediat după incident, atacatorul a fugit de la fața locului. NTV anunță că, la scurt timp, poliția a reușit să-l rețină pe agresor.

UNIMEDIA precizează că în fiecare an de 2 iulie, ziua sf. Ilie pe stil vechi, la Moscova, dar și în mai multe orașe din Rusia și din alte țări din spațiul ex-sovietic, se sărbătorește ziua forțelor aeropurtate sovietice. De obicei, foștii militari se reunesc pentru a-și depăna amintirile. Tradiția presupune consumul pe alocuri exagerat de alcool și pepene verde, iar din această cauză, anual se înregistrează tot felul de incidente.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI