(video) Reacția deputaților PSRM, despre cetățenia română pe care o dețin

Deputații cu cetățenie română din PSRM se declară cu toată inima moldoveni, iar cetățenia statului vecin au luat-o pentru a beneficia de pe urma acesteia.

Socialistul Radu Mudreac a refuzat să spună de ce a înaintat dosarul pentru cetățenia română. „V-am spus că nu comentez mesajele în limba română, eu sunt moldovean. Eu am depus cerere ca și alți colegi de ai mei, din chestie personală”.

Deputatul Andrian Lebedinschi s-a arătat mai deschis și a spus că chiar dacă în acte român, el este în inimă moldovean. „Sigur că nu sărbătoresc, eu sărbătoresc sărbătorile din Republica Moldova. Eu am cetățenie română, dar nu sunt român. Cetățenia română am primit-o în anul 2002. Iar Doamna Zotea face politică, face show, Dumnezeu cu ea. Noi am depus actele, dar nici un răspuns, până când beneficiem de cetățenie”.

Pub

UNIMEDIA amintește că în contextul Zilei României, parlamentarii din PL au prezentat în plen un afiș cu șase deputați PSRM care au cetățenia României.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI