(video) PSRM își propune să adune un milion de semnături până pe 2 februarie 2018, pentru susținerea trecerii la republică prezidențială

PSRM intenționează să intensifice campania de colectare de semnături pentru trecerea la forma prezidențială de guvernământ, a declarat președinta partidului, Zinaida Greceanîi.

PSRM spune că activiștii lor au colectat deja 300 de mii de semnături în acest sens, iar  până la 2 februarie 2018, zi care Igor Dodon vrea să fie declarată Ziua Statalităţii Republicii Moldova, partidul intenționează să adune circa un milion de semnături.

(video) PSRM își propune să adune un milion de semnături până pe 2 februarie 2018, pentru susținerea trecerii la republică prezidențială
poză simbol (Foto: UNIMEDIA)

UNIMEDIA amintește că PSRM a anunțat startul unei Campanii Naționale de colectare de semnături încă în septembrie curent, iar pe 28 octombrie a început colectarea propriu-zisă a semnăturilor.

PSRM și-a dorit ca subiectul trecerii la republică prezidențială să fie decis printr-un referendum consultativ, fapt care i-a fost refuzat de guvern.

Pub

"Ținînd cont de faptul că regimul de la guvernare a refuzat poporului Moldovei să-și exprime opinia în cadrul unui referendum consultativ, unica modalitate în care cetățenii pot să-și exprime voinţa, sunt alegerile parlamentare anticipate", anunța partidul. "Ei interzic referendumul, noi însă îl vom desfășura în fiecare casă".

Astfel, socialiștii își propun să colecteze cel puţin 70% din semnăturile cetăţenilor ţării cu drept de vot, în vederea susținerii formei prezidențiale de guvernare.

Aceasta ar înseamna ca președintele țării să aibă competențe adiționale, printre care și "împuternicirea de a numi Guvernul. Fiecare ministru din cadrul cabinetului de miniştri trebuie să poartă răspundere personală în faţa Preşedintelui şi a poporului ţării", spun socialiștii.

Cu semnăturile colectate, partidul se obligă "să convoace Congresul PSRM ca să introducem acest deziderat în Programul partidului și platforma politică a PSRM pentru alegerile parlamentare din 2018".

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI