ora: 16:04, 13 oct 2017 4481
Autor: Marcela Zămosteanu

(video) Nu se va mai construi depozit. Scuarul Onisifor Ghibu de lângă Muzeul de Artă va fi reamenajat


(video) Nu se va mai construi depozit. Scuarul Onisifor Ghibu de lângă Muzeul de Artă va fi reamenajat
Foto: facebook.com

În ultima perioadă, în spațiul public, s-a discutat tot mai mult despre problema construirii unui depozit în scuarul Onisifor Ghibu, teren care a fost obținut acum aproape doi ani de Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău.

Activistul civic, Victor Chironda, s-a arătat revoltat când a aflat că administrația Muzeului își propune să construiască pe teritoriul adiacent al instituției un depozit.

Subiectul a fost rediscutat și în Consiliul Municipal Chișinău, s-a scris și o petiție prin care se cere ca scuarul să fie reamenajat și utilizat în folosul comunității ca spațiu de recreere.

Se pare însă că noțiunea de „depozit” a fost înțeleasă greșit, după cum spune directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei. Tudor Zbârnea afirmă că se preconiza două etaje de spațiu expozițional și o secție de artă contemporană, foarte necesară creatorilor tineri.

Totuși, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, directorul Muzeului a declarat că scuarul va fi reamenajat, iar pentru depozit se va căuta un alt loc.

„Am anunțat că acel teren adiacent Muzeului, Scuarul Ghibu, va fi amenajat pe o perioadă nedeterminată, fie 20-30 de ani, inclusiv cu lucrări din muzeu și eventual bănci. Scuarul va fi pus în curcuitul public și în folosința Muzeului, în special pentru programele educaționale pe care le avem cu copiii.

O dată ce am anunțat că acest scuar ar putea și dorim să-l amenajăm din fondul Muzeului, din mijloace extrabugetare, la ce bun s-a insistat ca terenul să fie reluat de Primărie și să fie amenajat din bani publici? N-am prea înțeles acest demers”, spune Tudor Zbârnea.

Directorul Muzeului susține că a durat mai mult de 8 ani ca să fie obținut de către instituția pe care o conduce, terenul adiacent Muzeului de Artă. Mai mult, Zbârnea spune că Muzeul are nevoie de un depozit unde să fie ținute lucrările artiștilor. 

Activistul Victor Chironda a apreciat inițiativa directorului Muzeului de Artă de a păstra scuarul Onisifor Ghibu ca spațiu verde.

Mai mult, acivistul a declarat că va susține Muzeul în căutarea unui alt loc pentru construirea unui depozit.

„Și dl. Zbârnea și activiștii civici din oraș sunt plini de suspiciune atunci când apar proiecte de construcție pe spațiile publice din oraș. Această neîncredere reciprocă se datorează numeroaselor cazuri în care prin acte de corupție și abuz s-a construit în parcuri, scuaruri, pe aleile bulevardelor.

Vă asigur că noi vom fi la fel de activi în apărarea acestui spațiu, indiferent de cine va încerca să îl preia, pentru orice scop. Așa cum dl. Zbîrnea și colegii săi lucrează pentru păstrarea și valorificarea operelor de artă, noi lucrăm pentru păstrarea și valorificarea spațiilor publice din oraș.

Dl. Zbârnea are dreptate că atât muzeul, cât și noi, activiștii civici, lucrăm în interesul public. Anume de asta noi vom susține și ajuta orice intenție a Muzeului de Arte de a organiza expoziții de artă, evenimente culturale și de a amenaja sculpturi pentru chișinăuieni în Scuarul Ghibu”, a scris Victor Chironda pe pagina sa de Facebook.

Amintim că ieri, un grup de activiști civici a început amenajarea scuarului Ghibu din capitală: au instalat bănci, pubele pentru gunoi și au făcut curățenie.

Asta după ce Consiliul Național al Monumentelor a respins recent un proiect de amenajare a scuarului Ghibu.

Activiștii au scris anterior o petiție în care cere Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și Muzeului Național de Artă să renunțe la planurile de preluare și lichidare a Scuarului Ghibu. 

Anterior, Victor Chironda a declarat că Muzeul de Artă ar insista totuși ca scuarul să fie tranformat în depozit. Chironda a spus că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis o scrisoare prin care a solicitat CMC-ului să reîntoarcă decizia din 2015 prin care Scuarul Onisifor Ghibu era cedat Muzeului Național de Artă al Moldovei pentru construcția unui depozit.

Din aceste motive, activistul civic solicitase examinarea publică a subiectului și argumentarea votului dat de fiecare dintre membri.

Chironda publicase și o poză care ar arăta proiectul clădirii ce ar urma să fie construită în scuarul Ghibu din capitală. Poza a fost încărcată anterior de directorul Muzeului de Artă, Tudor Zbîrnea, pe contul său de facebook.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA