Citește toate știrile la acest subiect

(video) Lupu consideră că negocierile publice ar putea deveni un reality show

Liderul PD, Marian Lupu, consideră că negocierile publice pentru formarea unei majorități parlamentare ar putea să se transforme mai degrabă într-un reality show sau vor deveni o posibilă strategie a PLDM.

Declarația a fost făcută de Lupu după ce vineri, 26 aprilie, președintele PLDM, Vlad Filat, a subliniat că negocierile privind formarea unei noi coaliții de guvernare vor fi publice, astfel „oamenii vor avea șansa să vadă ce principii și valori promovează de fapt participanții la proces”, notează UNIMEDIA.

„Dacă colegii de la PLDM vor insista să transformăm aceste negocieri într-un reality show, cred că nu ne vom opune. Nu vreau să cred că această idee vine doar să mimeze procesul de negocieri și ca această așa pretinsă transparență să nu fie doar dezbateri electorale concepute ca o parte componentă de a aduce țara la alegeri anticipate”, a declarat Lupu în cadrul unui interviu pentru Prime TV.

În același timp, liderul PD susține că procesul de negocieri trebuie să se deruleze cât mai rapid. „Procesul de negocieri trebuie să se deruleze nu mai mult de 10-15 zile. Cei care vor tărăgăna acest proces se vor face în continuare responsabili de perpetuarea acestei incertitudini și se vor face responsabili de declanșarea alegerilor anticipate”, a mai adăugat Lupu.

UNIMEDIA amintește că după Consiliul Național Politic PLDM, liberal-democrații au menționat că vor participa și în continuare la negocieri. De asemenea, președintele PLDM, Vlad Filat, a dat asigurări că negocierile privind formarea unei noi coaliții de guvernare vor fi publice.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.