ora: 07:50, 16 oct 2012 9066 16 Autor: Cristina Buzovschi

(video) Judecătoarea Aurelia Parpalac, curată ca lacrima?


Video se incarcă ...
(video) Judecătoarea Aurelia Parpalac, curată ca lacrima?
Vrea șefia CAB!
Vitalie Nagacevschi și Aurelia Parpalac
Foto: UNIMEDIA
Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii a respins sancțiunea disciplinară în privința judecătorului Curții de Apel Bender, Aurelia Parpalac. O decizie în acest sens a fost a fost luată la ședința de vineri, 12 octombrie, scrie UNIMEDIA. Astfel, procedura disciplinară a fost casată.

Anterior, membrii Colegiului au ales să amâne luarea unei decizii în privința sancționării disciplinare a judecătorului Aurelia Parpalac până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței. Între timp însă, aceștia și-au schimbat părerea.

Procesul de judecată între judecătoare și Primăria orașului Căușeni urmează să aibă loc abia pe 24 octombrie.

Avocatul judecătoarei Parpalac, Vitalie Nagacevschi, a anexat la dosar mai multe hotărâri judecătorești defenitive și irevocabile, pe cazuri similare, în care instanțele superioare au decis acordarea spațiului locativ nu în proprietate ci în folosință, cu schimbarea ulteriorară a modului de executare. Totodată, Nagacevschi a precizat că cele imputate judecătorului Aurelia Parpalac nu au fost preluate întocmai din Codul de Etică.

În final, Colegiul Disciplinar al CSM au decis să respingă sancțiunea disciplinară în privința judecătorului Curții de Apel Bender (CAB), Aurelia Parpalac, și casarea procedurii disciplinare. Hotărârea poate fi atacată în termen de 10 zile la Consiliul Superior al Magistraturii. Unul dintre membrii Colegiului a manifestat o opinie separată.

Amintim că ministrul Justiției, Oleg Efrim, a cerut sancționarea disciplinară a judecătorului Curții de Apel Bender, Aurelia Parpalac, care a obținut în instanță dreptul de a încasa 40 de mii de euro de la Primăria și Consiliul local din orașul Căușeni, drept compensație pentru apartamentul care autoritățile locale au refuzat să i-l ofere. În sesizarea sa către Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul a invocat încălcarea Codului de etică a judecătorului.

UNIMEDIA menționează că judecătorul Aurelia Parpalac aspiră pentru funcția de președinte a Curții de Apel din Bender. Șeful statului, Nicolae Timofti, a respins o dată candidatura sa, făcând trimitere la cazul menționat mai sus.

Însă, Aurelia Parpalac nu se dă bătută. Acesta a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere prin care cere să fie înaintată și susținută repetat în calitate de candidat la funcția de președinte Curții de Apel Bender.

Social
 
Căutare
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA