(video) Ion Terguță, despre cele 69 de ambulanțe rusești procurate de către Guvern: „Nici măcar rușii nu le mai acceptă”. Boris Gîlcă: „S-au schimbat lucrurile, sunt mașini foarte calitative”

Guvernul a procurat 69 de ambulanțe de producție rusească pentru Republica Moldova, care vor fi repartizate în 32 de puncte medicale de urgență prespitalicească, unde gradul de uzură a autosanitarelor este de peste 90%, din zonele Centru, Nord, Sud și Găgăuzia.

Jurnalistul Ion Terguță s-a întrebat pe Facebook de ce acestea au fost cumpărate din Federația Rusă și a sugerat că "nici măcar rușii nu le mai acceptă".

(video) Ion Terguță, despre cele 69 de ambulanțe rusești procurate de către Guvern: „Nici măcar rușii nu le mai acceptă”. Boris Gîlcă: „S-au schimbat lucrurile, sunt mașini foarte calitative”
captură video (Foto: Facebook/ CNAMUP)

"Guvernul a cumpărat 70 de ambulanțe din Rusia, și poate mai cumpără încă 100 și, pentru care va cheltui 300 de mln de lei. Propun să trecem peste faptul că aceste ambulanțe nici măcar rușii nu le mai acceptă, și să încercăm să privim lucrurule dintr-o altă perspectivă. Rusia trece cu buldozerele peste merele și vinurile noastre, ne întoarce TIR-urile în vamă, ne inchide piața, plîngem de vară pîna iarnă că am pierdut o groază de bani, și .... noi cumpărăm de la ei cele mai proaste ambulanțe din lume. A mai ramas un om sănătos în țara asta ???", a scris pe Facebook Ion Terguță.

Solicitat de UNIMEDIA, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă spune că a fost sceptic de la început privind mașinile provenite din Federația Rusă.

Pub

"A fost o licitație publică, în 2017, de care a fost reponsabil Centrul de Achiziții. Vreau să vă liniștesc pe dumneavoastră, să mă liniștesc și pe mine. Am fost foarte sceptic și eu, de ce mașini rusești? Am fost invitat astăzi să inspectez primele zece mașini. Am fost, m-am documentat și m-am liniștit. S-au schimbat lucrurile, sunt mașini foarte calitative, bine dotate, la un preț extrem de bun, cel mai bun preț, probabil acesta a fost criteriul selectat în licitație. 

Mai mult ca atât, inițial la licitație au venit 60 de mașini, pe urmă, în urma unor negocieri foarte dure, s-a ajuns la o supralivrare de încă 9 ambulanțe", a declarat pentru UNIMEDIA Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Boris Gîlcă.

Potrivit Secretarului de Stat, Guvernul urmează să mai procure un lot de 168 de ambulanțe, în sumă de 273 milioane de lei. Pentru acest lot urmează o licitație internațională.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub