*/

(video) Filat, Dodon și „criza de memorie”

„Dodon e de la socialiști?”. Aceasta a fost întrebarea adresată de ex-premierul Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, realizată săptămâna trecută. Azi deputatul Igor Dodon a venit cu o reacție, relevă UNIMEDIA.

Anterior socialiștii au cerut demisia ministrului Agriculturii în legătură cu situaţia privind interdicţia din partea Rusiei a importurilor de producţie vinicolă din Moldova. Filat, însă, a acuzat PSRM de cinism și încercare de a obține dividende politice.

„Eu prea puțin sunt cunoscut despre existența acestui partid care a solicitat și a celor care solicită asemenea lucruri. Încă o dată trebuie să ințelegem că aici nu este vorba de un ministru sau de calitatea vinului. Deci este vorba de o decizie politică, clar politică. Și... Dodon e de la socialiști? Să nu uităm unde era dînsul cînd existau restricții pentru produsele moldovenești în Federația Rusă”, a declarat președintele PLDM.

Liderul socialiștilor a decis să comenteze replica fostului prim-ministru. „Nu ştiu cît de serios a fost stresul psihologic al domnului Filat după abdicarea din funcţia de premier, dar consecinţele se simt şi acum. Mai deunăzi el, de exemplu, a avut o criză de memorie – nu-şi putea aminti cine e Dodon, cine sunt socialiştii. Vorbea de cinism fără a se uita în oglindă”, a scris Dodon.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI