ora: 10:39, 09 sep 2017 8967

(video) Dorin Chirtoacă, cu lacrimi în ochi: Eu sentința mi-am luat-o prin faptul că nu am familie și copii


(video) Dorin Chirtoacă, cu lacrimi în ochi: Eu sentința mi-am luat-o prin faptul că nu am familie și copii
Foto: UNIMEDIA

Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a prezentat ieri la Procuratura Anticorupție unde a fost citat într-un nou dosar de corupție. Acesta a spus cu lacrimi în ochi că și-a luat sentința, prin faptul că nu are familie și copii.

„Eu deja sentinţa mi-am luat-o. Prin faptul că nu am familie şi copii şi există riscul nici să nu le am de acum încolo, nici una nici alta, din cauza la tâmpeniile astea cu arestul şi dosarul”, a declarat Chirtoacă jurnaliștilor, scrie protv.md.

Dorin Chirtoaca spune că şi noul dosar penal în care este cercetat ar fi unul fabricat.
 
„Există un singur cont al municipiului. Nu există contul consiliului şi al primăriei. Având în vedere că nu ai cum să dai apartamente, pentru că ele nu-s. Nu le are primăria, ele toate au fost privatizate, s-a procedat la acordarea unor compensaţii băneşti”, a mai spus Dorin Chirtoacă.

UNIMEDIA amintește că primarul capitalei Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție pe perioada anchetei. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Buiucani.

La 25 mai primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut de către ofițerii CNA, iar la 26 mai a fost plasat în arest la domiciliu. Edilul este bănuit de trafic de influenţă, în dosarul parcărilor cu plată în Chișinău.

Mai nou, Dorin Chirtoacă este cercetat penal într-o altă cauză penală, în care este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Potrivit Procuraturii, Chirtoacă ar fi prejudiciat bugetul capitalei cu peste 66 de milioane de lei.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA