(video) Doi adolescenți, reținuți în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat: Au fugit de acasă pentru că i-ar fi maltratat părinții

Doi adolescenți din raionul Orhei, în vârstă de 14 și respectiv, 15 ani au fost reținuți în timp ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat după ce acum trei zile au fugit de acasă.

(video) Doi adolescenți, reținuți în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat: Au fugit de acasă pentru că i-ar fi maltratat părinții
(Foto: border.gov.md)

Potrivit oamenilor legii, minorii au fost văzuți de către locuitorii satului Crihana Veche în timp ce înaintau spre linia de frontieră.

Astfel, ofițerii de investigație, cu ajutorul autospecialei cu termovizor pe timp de noapte i-au depistat pe cei doi, care prezentau clar intențiile acestora de a trece ilegal frontiera de stat. Deși aceștia s-au dispersat în momentul reținerii, polițiștii de frontieră au reușit să-i prindă.

Pub

Adolescenții și-au justificat intenția de trecere ilegală a frontierei de stat prin faptul că au încercat să fugă de părinții tutelari, care îi maltratau.

Cazul a fost transmis Inspectoratului de Poliție Orhei.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI