*/

(video) Diacov, sceptic în privința candidaturii lui Vitalie Catană

Dumitru Diacov se pronunță sceptic în privința candidaturii lui Vitalie Catană pentru funcția de ministru al Apărării. Democratul consideră că persoana vizată duce lipsă de experiență managerială și este departe de problemele cu care se confruntă Armata Națională.
 
Declarații în acest sens au fost făcute de liderul de onoare al PD în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la UNIMEDIA, moderată de Elena Robu.

Diacov a mărturisit că a aflat despre candidatura lui Vitalie Catană din presă, mai exact din știrea UNIMEDIA. „Nu au fost niciun fel de discuții în coaliție pe această temă. Am văzut această știre la UNIMEDIA. Trebuie să recunosc că m-a mirat foarte mult”, a precizat deputatul.
 
„Din punctul meu de vedere, dl Catană este un analist politic „destul de simpatic”, prezent. Nu știu dacă a avut vreodată de furcă măcar cu vreo doi-trei oameni, să-i conducă. Dl Catană, ca viziune, este din sectorul din dreapta, chiar de dreapta dreptei. Nu știu dacă noi,în situația de astăzi, avem nevoie de un ministru care să facă declarații aprinse. Este o chestie delicată. Nu știu dacă este potrivită această candidatură”, a accentuat Dumitru Diacov.
 
Acesta puncteză că pe deoparte, este prerogativa Partidului Liberal Reformator să propunp candidatura pentru această funcție și că responsabilitatea revine de asemenea formațiunii, însă în același timp amintește că și coaliția în întregime poartă răspundere pentru actul guvernării și își manifestă speranța că încă nu totul este bătut în cuie.
 
„Eu sper că o să mai fie un schimb de păreri. Ministerul Apărării au o mie și una de probleme. Trebuie un om care cunoaște bine armata, care cunoaște bine împrejurările...cel puțin un manager cu experiență. Nu avem nevoie de un om cu experiență politică”, a subliniat liderul de onoare al PD.
 
UNIMEDIA reamintește că Biroul Politic al PLR a luat decizia de a-l propune pe analistul politic Vitalie Catană la funcția de ministru al Apărării. Conform procedurii, candidatura trebuie să fie acceptată de prim-ministrul Iurie Leancă și să o propună spre aprobare președintelui Nicolae Timofti.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI