(video) Cum se împacă Filat cu Sturza

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a dezmințit informațiile din mass-media, conform cărora ar fi în conflict cu Ion Sturza. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul emisiunii „În oglindă” de la postul Euro TV

„Eu cu domnul Sturza am avut și am o relație corectă, ne cunoaștem de mult timp, am avut o relație corectă pe toată această perioadă, vorbim, eu îl respect pe domnul Sturza pentru calitățile pe care le are”, a menționat Vlad Filat.

Sursa a prezentat și poziția sa vizavi de intenția Executivului de a forma un Consiliu economic. „Este foarte important ca să existe un astfel de consiliu, pentru că reprezintă o platformă pe baza căreia discuți probleme cu care se confruntă mediul de afaceri. În mod special vorbesc despre administrarea fiscală”, a subliniat Filat. 

În ce privește numirea lui Ion Sturza în funcție de președinte al Consiliului, ex-premierul a declarat că, la nivel de concept, conducerea instanței trebuia efectuată de actualul prim-ministru, Iurie Leancă, iar Sturza ar fi un membru al acesteia.

UNIMEDIA amintește că Iurie Leancă, în calitatea sa de prim-ministru, își propune să lanseze cu susținerea BERD un instrument care se numeşte Consiliul Economic pe lângă prim-ministru. Potrivit Infotag, Consiliul va fi condus de fostul premier al Moldovei și actualul om de afaceri, Ion Sturza.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI