*/

(video) Compromisurile dintre Chișinău și Găgăuzia, motiv de ceartă între PLR și PD

Proiectul de lege cu privire la activitatea autonomiei găgăuze a iscat divergențe și dispute în cadrul coaliției de guvernare. Deputatul PLR Vadim Cojocaru a anunțat că-și retrage semnătura de pe inițiativa legislativă, însă, în cele din urmă aceasta a fost aprobată în prima lectură. Pentru au votat 36 de deputați din cei 65 prezenți.

Deputatului Cojocaru i s-a făcut rău și a părăsit ședința, iar anunțul a fost transmis prin intermediul colegului său Anatol Arhire, relatează UNIMEDIA.

Contra proiectului de lege s-au expus și liberalii, iar comuniștii au declarat că inițiativa trebuie să fie mai întâi coordonate cu autoritățile din autonomie și obținute avize în scris de la principalele instituții administrative din Găgăuzia. Deputatul independent Mihai Godea a atenționat că inițiativa încalcă cel puțin patru articole din Constituție, fapt menționat și de liberal-democratul Tudor Deliu. Nici în Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități nu s-a ajuns la un consens, iar decizia a fost lăsată la latitudinea plenului.
 
„Nu poporul găgăuz, dar liderii găgăuzi sunt împotriva valorilor naționale ale Republicii Moldova, sunt împotriva Constituției, au chemat la secesiune, au chemat la arme, de a lupta împotriva Guvernului de la Chișinău și a Republicii Moldova. (...) Colegial vă rog, retrageți acest proiect de lege și din numele fracțiunii noastre, liniștiți-vă!”, a mai spus Anatol Arhire.
 
„Sunt sigur că nici măcar nu ați tras cu ochiul prin proiectul ăsta. Dacă citeați, nu aveați să vorbiți așa”, i-a reproșat Dumitru Diacov, unul dintre autorii proiectului de lege și membru al grupului de lucru cu privire la Găgăuzia.
 
Valeriu Saharneanu a solicitat ca această cerere a colegului Cojocaru să fie luată în considerare. „Noi așteptăm alt tip de legi, nu legi care să înfierbântă spiritele și să joace împotriva intereselor Republicii Moldova. Păcat că dvs destabilizația situația politică. Mă întreb dacă cumva dvs nu sunteți ostaticul unor interese de acolo. Lucrurile pe care le propuneți îngenunchează în continuare Republica Moldova și să paralizeze statul. Dvs propuneți ca acolo să fie stat în stat. Vă imaginați ce consecințe vor urma?”, a întrebat deputatul PLR.
 
„Fracțiunea care nu a participat deloc la lucrul comisiei de lucru, dar mergea pe la spate și făcea intrigi”, a declarat Diacov, cu referire la PLR.
 
Amintim că grupul de lucru cu privire la Găgăuzia a înaintat un proiect de lege care prevede modificarea a 20 de acte legislative, ca să fie aduse în concordanţă cu statutul autonomiei. Sunt prevederi legate de Legea Poliţiei, Legea Procuraturii, despre funcţionarea limbilor, legea despre funcţionarea Cancelariei de Stat şi a Guvernului de la Chișinău, etc.
 
Principalele modificări propuse ţin de numirea procurorului din Găgăuzia. Acesta urmează să fie numit de procurorul general al Republicii Moldova după consultarea Adunării Populare Găgăuze, iar acesta va deveni din oficiu membru al colegiului Procuraturii Generale. Şi şeful Direcţiei Afaceri Interne va fi numit doar după consultarea Adunării Populare.
 
Acest proiect de lege vine să soluţioneze problemele locuitorilor din Găgăuzia și, ca urmare a mai multor compromisuri, să ducă la îmbunătăţirea dialogului dintre autorităţile de la Chişinău şi Comrat.
 
Proiectul de lege a fost elaborat de Dumitru Diacov, Gheorghe Focşa, Sergiu Sîrbu și Vadim Cojocaru, ultimul și-a retras semnătura de pe document.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI