ora: 17:59, 18 iul 2014 2346 2 Autor: Elena Robu

(video) Circul din Chișinău, fără trupă și artiști care nu și-au primit salariile de 10 ani


(video) Circul din Chișinău, fără trupă și artiști care nu și-au primit salariile de 10 ani
Circul din Chișinău
Foto: UNIMEDIA

Chiar dacă a fost deschisă Arena mică, Circul din Chișinău se confruntă în prezent cu o mulțime de probleme. Foștii angajați ai Circului nu și-au mai primit salariile de 10 ani. Instituția are datorii istorice de 3 milioane de lei și toate conturile bancare blocate. În prezent, administratorul general al Circului caută soluții pentru toate aceste probleme. Despre asta a anunțat directorul Circului, Andrei Locoman, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

Circul din Chișinău nu are în prezent o trupă, iar cei care au lucrat cu 10 ani în urmă își primesc abia în acest an salariile, doar în urma proceselor de judecată pe care le-au câștigat. "Trupa Circului este și nu este. În 2004 trupa numeroasă de 100 de artiști a fost trimisă în concediu forțat până la finisarea lucrărilor de reparație a Cricului. Oamenii, ca să se întrețină, au plecat care și încotro, cu contracte în străinătate. Cei care au lucrat cu 10 ani în urmă nu și-au mai primit salariile. Cei care așteaptă salariile și acum, le vor primi", a spus directorul Circului.

Mai mult, foștii angajați ai Circului au probleme serioase și în ce privește carnetele de muncă. "Acești oameni, timp de 10 ani au ținut carnetele de muncă în Circ, dar în aceste carnete nu a fost nicio însemnare, nu au primit salarii, nu li s-a transferat nimic în fondul social. Ei 10 ani au fost în aer. Nu au fost nici concediați, dar nici salariați. E o neclaritate. Și în momentul reorganizării în 2007, cel puțin trebuia să fie trecută o înscriere în carnetul de muncă. S-a făcut o reorganizare de ochii lumii, cu foarte multe încălcări", a precizat sursa.

Pentru a redresa situația ce ține de trupa Circului, Andrei Locoman are un vis. "Visul meu este fondarea pe lângă Circul din Chișinău a unei școli-studio Școala de Circ, fiindcă mulți dintre aritiștii noștri mai au câțiva ani și se pensionează. Alți specialiști nu avem. Sunt băieți care absolvesc educația fizică și unul-doi mai vin în Circ, dar foarte rar. La o școală de circ se învață măiestria, arta, cu lecții de coregrafie, actorie. Toate Circurile mari au o școală-studio", a mărturisit invitatul.

Directorul Circului mai crede că un artist al poporului ar trebui să primească un salariu egal cu cel al guvernatorului BNM, adică de 74 de mii de lei pe lună.

"Salariile nu sunt foarte ademenitoare. Este vorba despre 2 000-3 000 de lei. Artiștii au un onorariu pe care îl primesc după fiecare spectacol. Fondul de salarii îl constituim din chiria câtorva încăperi ca să putem plăti salariile, apa și curentul electric. Când avem spectacole, încasările sunt mai mari. Mi-aș dori ca un artist al poporului să aibă un salariu ca al unui guvernator al Băncii Naționale. Nu văd că unul contribuie mai mult sau mai puțin decât celălalt", a conchis invitatul emisiunii Alb&Negru.

Comentarii (2)
  • 0 (0)
    Sunt pentru circul fără animale. Incetati sa le mai chinuiti si biciuiti atata nesimtitilor !!!
  • 0 (0)
    arta la noi in tara nu este apreciata.....la cit efort depun sarmanii acolo....3000 de lei nu este o recompensa ci bataie de joc.

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Social
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA