(video) Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt intră în reparație

În octombrie vor demara lucrările de reabilitare a bulevardului principal al Capitalei, Ștefan cel Mare și Sfânt. Potrivit responsabililor de la Primăria Chișinău, strada nu va fi închisă integral, ci pe porțiuni, iar reconstrucția acesteia va fi efectuată pe etape și va dura circa doi ani.
 
Declarații în acest sens au fost făcute de către șeful Direcției Relații cu Publicul de la Primăria Chișinău, Vadim Brânzaniuc, în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la UNIMEDIA.
 

„După reabilitarea, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nu va arăta mai rău decât bd. Alecu Russo în prezent. Ca infrastructură nu va fi diferit de ceea ce avem astăzi. Vor fi de asemenea șase benzi de circulație, iluminat nou, cu piste pentru bicicliști și locuri de parcare prevăzute”, a menționat Vadim Brânzaniuc.
 
Lucrările de reabilitare a bulevardului vor dura circa 18-20 de luni și vor fi realizate de compania care a efectuat lucrările și pe bd. Alecu Russo din sectorul Ciocana. 
 
Amintim că pe parcursul anului trecut și curent, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt au fost efecuate lucrări de schimbarea rețelelor subterane. Și aceste lucrări au fost făcute pe etape, fiind închise anumite porțiuni de stradă pentru diferite perioade de timp.
 
UNIMEDIA precizează că bd. Ștefan cel Mare este unul din cele 10 străzi care urmează să fie reabilitate în cadrul Programului BERD.
 
 

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI