*/

(video) Reacția lui Plahotniuc în urma dosarului penal deschis în România: Un fals marca Jurnal TV

Partidul Democrat cataloghează informațiile despre Vladimir Plahotniuc, apărute ieri în presă ca fiind o manipulare marca Jurnal TV. Potrivit purtătorului de cuvânt al PD-ului, acesta e un fals grosolan.

„Vreau să mă refer la noua campanie de manipulare apărută ieri în presă că precum domnul Plahotniuc ar fi cercetat penal în România. De la bun început vreau să spun că este un fals grosolan. Documentul prezentat reprezintă o ordonanță mai veche, care este intentată în rezultatul unor fapte. Nu este pe numele domnului Plahotniuc, este pe fapte, așa cum prevede legislația României”, a declarat Vitalie Gămurari.

Purtătorul de cuvânt al PD-ului spune că presa ar trebui să consulte un jurist în acest fel.

Pub

Gămurari mai spune că este vorba de o plângere penală depusă de Veaceslav Platon pe numele lui Plahotniuc și potrivit procedurii se începe urmărirea pe faptele respective după care se trece la persoană.

Unele instituții de presă manipulează și prezintă aceste lucruri ca ceva ieșit din comun, prezentând un document de înregistrare din aprilie. Aici vreau să aduc la cunoștință că președintele Partidului Democrat a vorbit despre această manipulare care are loc. S-a făcut o solicitare către organele de resort din România, în care se demonstrează că denunțul făcut nu are probe și există o poziție definită expusă de organul respectiv, legislația prevede că pot fi formulate împotriva denunțătorului o plângere pentru anunțul calomnios.

Mai mult, Plahotniuc a făcut o solicitare către parchetul pe lângă tribunalul din București în care a solicitat informația dacă este vizat într-un dosar penal pe teritoriul României. „Răspunsul este unul negativ. Dacă ar fi fost vizat, ar fi fost comunicat, așa prevede legislația. Ultimul răspuns a fost în luna august. Referințele cu care s-au manipulat sunt din luna aprilie. Vedem din nou o manipulare marca Jurnal TV”, a precizat Gămurari.

Jurnal TV încă nu a venit cu o reacție.

UNIMEDIA precizează că politicianul este cercetat de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti, sub aspectul săvârşirii de constituire a unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani.

Ordonanţa, semnată pe 17 aprilie de procurorul român Raluca Negulescu, dispune începerea urmăririi penale, în urma unei sesizări depuse de Veaceslav Platon. Şeful PD este cercetat în calitate de cetăţean al României.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI