(video) Mezeluri și carne alterată, găsite în depozitele unei companii specializate. A fraudat statul de peste 7 milioane de lei

Mezeluri și carne alterată erau vândute în piețele din Chișinău și din localitățile rurale din țară. Inspectoratul Național de Poliție anunță că fost anihilată activitatea unei grupări infracționale.

(video) Mezeluri și carne alterată, găsite în depozitele unei companii specializate. A fraudat statul de peste 7 milioane de lei
(Foto: Poliția)

În urma perchezițiilor au depistate și ridicate înscrisuri de ciornă privind mărfurile livrate fără documente de proveniență pentru perioada anilor 2016-2017, înscrisuri cu referire la salariile neoficiale achitate angajaților, recipise de împrumut a mijloacelor bănești, contracte bancare, produse din carne și mezeluri alterate, iar colaboratorii Centrului de Sănătate Publică au prelevat mostrele necesare, pentru a fi supuse analizei de laborator. 

Pe lângă aceasta, s-a stabilit că în perioada anilor 2014 și până în prezent, managerii întreprinderii, de comun acord cu alte persoane fizice și juridice, gestionau o schemă frauduloasă ce presupunea procurarea cărnii contra bani în numerar, fără acte de proveniență, fără contabilizarea operațiunilor economice și bonurilor de plată pentru a diminua impozitele și taxele aferente bugetului.

Pub

La fel, carnea era introdusă pe teritoriul țării, ocolind punctele vamale și neachitând taxele corespunzătoare de import, aceasta, ulterior, fiind legalizată prin intermediul companiilor care nu achitau taxele aferente în bugetul de stat, prejudiciindu-l în proporții deosebit de mari. S-a dovedit că peste 7.180.000 de lei nu au fost contabilizați.

În acest caz, trei persoane cu vârste cuprinse între 30 – 54 ani au fost reținute și sunt cercetate în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiți vinovate, riscă amendă în mărime de până la 267.500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, cât și recuperarea prejudiciului adus Republicii Moldova.

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI