(video) Descinderi cu mascații de la Fulger. 10 persoane sunt suspectate de comercializare drogurilor într-un magazin alimentar

10 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, din municipiul Bălți, au fost reținute, fiind bănuite de comercializărea substanțelor narcotice. Polițiștii au stabilit că suspecții vindeau droguri, în magazinul alimentar pe care îl dețineau în satul Vărvăreuca, în sala sportivă pe care o administrau și chiar la domiciliu.

(video) Descinderi cu mascații de la Fulger. 10 persoane sunt suspectate de comercializare drogurilor într-un magazin alimentar
(Foto: politia.md)

În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în automobilele acestora, au fost depistate și ridicate două arme cu țeavă lisă fără acte, două pistoale pneumatice, o grenadă, aproximativ 2 kg de substață vegetală uscată cu miros specific de marijuana, 37 tufe verzi de cânepă, peste 56.000 de lei, 50.000 ruble rusești, 1.500 grivne, pașapoarte și buletine ale persoanelor terțe.

Pub

În prezent, patru bărbați și două femei sunt arestate pe un termen de 30 de zile, iar alți patru nănuiți sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI