*/

(video) 100 de zile de la învestirea președintelui Nicolae Timofti. Cum s-a descurcat șeful statului?

Astăzi, 30 iunie, se împlinesc 100 de zile de la învestirea în funcție a președintelui Nicolae Timofti. Atât liberalii, cât și democrații i-au dat o notă pozitivă după expirarea acestui termen. Deși au lăsat să se înțeleagă că este loc de mai bine și că în această perioadă a fost mai mult absent, aceștia se arată mulțumiți de alegerea făcută.

„Noi am avut nevoie de un președinte mediator, liniștit, care să aducă pacea pe pâmânt... pur și simplu am avut nevoie de un președinte. De 100 de zile, în  Republica Moldova fiecare ramură a puterii are posibilitatea să se ocupe cu chestiunile sale.

Anume președintele republicii a creat aceste condiții. Da, el nu a avut experiență politică, el a avut nevoie de ceva timp ca să intre în esența activității acestei instituții, dar se isprăvește bine”, a punctat democratul Dumitru Diacov.

Șeful statului a fost susținut și de către liberali. „Cred că aceste 100 de zile care s-au consumat demonstrează corectitudinea alegerii pe care am făcut-o la momentul respectiv. Au fost zile de acomandării și le-aș putea egala cu un debut reușit. Urmează sute și sute de zile. Este de înțeles că ia fost mai greu, nu era din spațiul politic, a trebuit să se acomodeze noilor circumstațe și să vină cu atuul personal - pregătirea profesionistă juridică. Dlui a demonstrat mai multe capacități și cred că le va demostra în continuare”, a punctat liberalul Ion Hadârcă.

UNIMEDIA amintește că Nicolae Timofti a fost ales în funcția de șef al statului pe 16 martie, cu votul a 62 de deputați. Ceremonia de învestire însă, a avut loc cu o săptămână mai târziu, la 23 martie. 

Sursa: UNIMEDIA

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI