Un nou semafor inteligent, instalat la intersecția străzilor Petricani cu șoseaua Balcani: Va lucra de mâine

Un semafor inteligent a fost instalat la intersecția șoselei Balcani cu strada Petricani din sectorul Râșcani al capitalei. Obiectivul de semafor va fi pus în funcţiune începând cu data de 17 mai la ora 10.

Un nou semafor inteligent, instalat la intersecția străzilor Petricani cu șoseaua Balcani: Va lucra de mâine
(Foto: chisinau.md)

Obiectivul inteligent de fluidizare a circulației rutiere este alcătuit din 9 semafoare pe bază de LED, direcționate prin GSM și dotate cu senzori pentru colectarea informațiilor ce va asigura dirijarea adaptivă a transportului în zonă pe durata a 24 ore.

Decizia de a monta obiectivul de semafor pe una din cele mai aglomerate intersecții cu șoseaua de centură a capitalei a fost luată pentru a spori securitatea circulației din zonă, reducerea ambuteiajelor și fluidizarea traficului rutier.

Lucrările de construcție a semaforului au durat două săptămâni și au fost executate de către întreprinderea „NET-Sistem" SRL, iar costul total al lucrărilor este 660 de mii de lei. De asemenea, în zonă a fost realizate lucrări de amenajare a intersecției, prin instalarea indicatoarelor de circulație, asfaltarea și aplicarea marcajului rutier.

Menționăm că un obiectiv similar de semafor a fost montat la finele anului trecut, pe șoseaua Balcani, intersecție cu str. Tudor Vladimirescu, orașul Durlești și satul Dumbrava, comuna Trușeni.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub