Traderii europeni vor pierde 1 miliard de dolari după revenirea gazului rusesc pe piaţa din Ucraina

Livrările combinate de gaze naturale către Ucraina ale companiilor europene precum Eni SpA sau Uniper SE vor fi mai mici cu aproximativ un miliard de dolari în acest an, după ce un tribunal din Stockholm a cerut Ucrainei să reia o parte din importurile de gaze din Rusia, după o pauză de peste de doi ani, transmite Bloomberg.

Traderii europeni vor pierde 1 miliard de dolari după revenirea gazului rusesc pe piaţa din Ucraina
(Foto: UNIMEDIA)

Companiile din Uniunea Europeană au început să vândă gaze naturale Ucrainei în 2013, iar această nouă piaţă a contracarat o parte din scăderea cererii interne.

„Petrecerea devine mai puţin interesantă pentru traderii de gaze şi operatorii de gazoducte din Europa, care au beneficiat de re-exportul gazelor ruseşti spre Ucraina”, a declarat analistul BI, Elchin Mammadov. Acesta a adăugat însă că recenta revenire a consumului de gaze naturale în UE va reduce impactul loviturii provocată de scăderea livrărilor spre Ucraina, conform Agerpres.

Pub

Anul trecut, Ucraina a importat din UE o cantitate de 14 miliarde metri cubi de gaze naturale, comparabilă cu consumul anual al Belgiei. Pentru acest an, compania energetică de stat NAK Naftogaz Ukrainy ar trebui să importe o cantitate de cinci miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul rus Gazprom PJSC şi să plătească cel puţin 80% din această cantitate, a apreciat tribunalul din Stockholm. O cantitate de cinci miliarde metri cubi de gaze naturale este echivalentă cu până la 1,2 miliarde de dolari, plecând de la ipoteza că gazele naturale ruseşti vor fi livrate la preţul mediu plătit de Ucraina anul trecut.

Grupul francez Engie SA a fost unul din principalii furnizori de gaze naturale ai Ucrainei în 2016 cu un volum de peste trei miliarde metri cubi. Acela a fost un “an record”, în timp ce în 2017 livrările au scăzut cu aproape 40% din cauza competiţiei acerbe, a informat biroul de presă de la Engie. “În condiţiile în care Naftogaz ar putea cumpăra gaze ruseşti în 2018 şi 2019, Engie se concentrează pe strategia sa de a vinde gaze către consumatorii industriali finali din Ucraina”, subliniază grupul francez.

Grupul elveţian Axpo Trading AG, un furnizor important al Ucrainei, a informat şi el că “a demarat procedurile pentru înfiinţarea unei companii locale în Ucraina pentru a putea tranzacţiona direct pe teritoriul Ucrainei”.

Luna trecută, directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că grupul rus este gata să reia livrările de gaze către Ucraina după ce toate datoriile vor fi achitate precum şi cu condiţia ca livrările viitoare să fie achitate în avans. Această poziţie nu s-a modificat, a informat miercuri biroul de presă de la Gazprom.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI