Tomac, către Iohannis: „Românii de la Chișinău au nevoie să ştie ca ţara-mamă, este pregătită oricând să-i primească înapoi”

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a criticat declaraţia șefului statului de peste Prut, Klaus Iohannis, care a menționat că unirea Republicii Moldova cu România nu este „fezabilă”. Potrivit deputatului, „românii de la Chișinău au nevoie să ştie ca ţara-mamă, România, este pregătită oricând să-i primească înapoi”.

Tomac, către Iohannis: „Românii de la Chișinău au nevoie să ştie ca ţara-mamă, este pregătită oricând să-i primească înapoi”
(Foto: UNIMEDIA)

„Națiunea română a fost divizată printr-o înțelegere criminală a celor doi monștri, Hitler şi Stalin, şi milioane de români au avut de suferit cumplit în urma diabolicului pact Ribbentrop-Molotov. A spune astăzi că unirea nu este o soluţie de reîntregire a naţiunii române, înseamnă a da timpul înapoi şi a-i face din nou pe românii din R.Moldova prizonieri nefericiţi ai unei pagini gri de istorie. Românii din R.Moldova au nevoie să știe ca ţara-mamă, România, este pregătită oricând să-i primească înapoi”, a scris Eugen Tomac pe contul său de Facebook.

Deputatul din Parlamentul României a mai adăugat că „un demnitar al statului român ce se aşează împotriva unirii, rămâne un prizonier al istoriei nefaste”.

„În preajma Centenarului, vă reamintesc, Domnule Preşedinte, că Basarabia a fost prima provincie care a votat, la 27 Martie 1918, unirea pe veci cu patria-mamă, România. Noi nu avem un alt răspuns la înțelegerea criminală încheiată între Hitler şi Stalin decât să spunem răspicat că susținem UNIREA celor doua state romanești.
Orice demnitar al statului român ce se aşează împotriva acestui curent, rămâne un prizonier al istoriei nefaste, închizându-şi astfel foarte multe opţiuni de construcţie cu privire la viitorul naţiunii române”, a conchis deputatul din Parlamentul României.

Menționăm că, preşedintele României Klaus Iohannis a declarat, ieri, în cadrul celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic care are loc la Bruxelles, Belgia că intrarea Republicii Moldova în UE prin unirea cu România nu este o cale „fezabilă”, menționând că va merge la Chişinău „când va fi vremea potrivită”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI