*/

Tkaciuk îi sugerează lui Lupu ce propunere ar interesa Partidul Comuniștilor

Marian Lupu a afirmat luni seara că Partidul Democrat ar fi putut să-l păstreze pe Vlad Plahotniuc în funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului, dacă și-ar fi dorit, propunându-le comuniștilor ceva mai important decât demisia acestuia. În replică, Mark Tkaciuk a menționat că PCRM ar fi interesat doar de lichidarea PD-ului, transmite UNIMEDIA.

„Dacă eu sau colegul meu Vlad Plahotniuc doream să stopăm demisia lui, noi ușor puteam să facem o înțelegere cu PCRM și să stopăm procesul. Dacă PD venea cu o propunere interesantă, mai importantă decât demisia lui Plahotniuc, atunci comuniștii o acceptau. Plahotniuc a demonstrat că nu se ține de funcție”, a menționat Marian Lupu în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTV Chișinău.
Tkaciuk îi sugerează lui Lupu ce propunere ar interesa Partidul Comuniștilor
Mark Tkaciuk, deputat PCRM (Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie)

Deputatul PCRM Mark Tkaciuk are însă o altă părere. „După toate aparențele, Marian Lupu este fermecat de puterile nelimitate ale stăpânului său, Vlad Plahotniuc. El ca un copil se mândrește cu el, și poate să-i sperie cu el pe trecători și pe cunoscuți, să se apuce de pantalonii acestuia când îi este frică, toate aceste lucruri sunt ușor de explicat, mai ales în contextul dificil în care se află acum cetățeanul Lupu”, a precizat comunistul pentru Omega.

„Dar și în așa situații de tensiune, el nu trebuie să se hrănească cu iluzii. Unica propunere interesantă care ar captiva atenția PCRM este cea de lichidare a Partidului Democrat ca grupare criminală care a acaparat puterea în stat”, a conchis acesta.

UNIMEDIA precizează că pe 15 februarie PLDM și PCRM au votat în Parlament pentru excluderea funcției de prim-vicepreședintele, cea a lui Vlad Plahotniuc. Ulterior, democratul a anunțat că-și dă demisia iar deputații liberal-democrați și comuniști au acceptat-o, însă nu înainte ca acestuia să-i fie acordat „votul de neîncredere”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI