ora: 15:13, 08 sep 2017 1533

Teatrele naționale își dau întâlnire la Chișinău. Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” se vor juca piese internaționale


Teatrele naționale își dau întâlnire la Chișinău. Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” se vor juca piese internaționale
Foto: UNIMEDIA

În perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2017, Teatrul Național „Mihai Eminescu” cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova,  Ministerului Culturii și Identității Naționale al României și Institutului Cultural Român organizează „Reuniunea Teatrelor Naţionale”, ediţia a III-a.

În cadrul Reuniunii vor fi prezentate producții recente ale teatrelor invitate de peste Prut, ale teatrului gazdă și ale teatrelor naționale din Republica Moldova.

Participă  Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, București,  cu spectacolele „Idolul şi Ion Anapoda”, „(D)efectul Placebo”;Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, cu  „Familii”, „Oidip”; Teatrul Național „Marin Sorescu”,  Craiova, cu „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play”,  „Exploziv”; Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş,cu„O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărire”, „Patru piesuțe politice despre dușmani”;Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, cu Goldberg Show”, „Seceta Roşie”;  Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău, cu „În ochii tăi fermecători”, „Copiii foametei. Mărturii”, „The Lucky Strike”, „Casa Zoikăi”; Teatrul Național „Satiricus - I. L. Caragiale”, Chișinău, cu"Migraaaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă", Teatrul Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Cahul, cu „Se caută un mincinos”.

O secțiune aparte a evenimentului o constituie audițiile publice  ale spectacolelor de teatru-document, realizate de Teatrul Național Radiofonic, București şi Radio Moldova, Chişinău.

Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” invită toţi iubitorii de teatru la acest eveniment cultural.

Pentru informații detaliate, consultați afișele Reuniunii și site-ul teatrului: tnme.md.

Pe data de 19 septembrie, la 11.00, Vă aşteptăm la conferinţa de presă.

Comentarii (
)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Cultură/Stiinţă
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA