Taxă pentru mașini în București: Cum vrea Primăria să elibereze capitala României

Taxa pentru mașini în București revine în actualitate odată cu planul Primăriei de-a elibera capitala României și de-a curăța aerul din oraș. 

Taxă pentru mașini în București: Cum vrea Primăria să elibereze capitala României
imagine simbol (Foto: UNIMEDIA)

Primăria București vrea o taxă de acces în centrul capitalei României. Totodată, plănuiește să elimine locurile de parcare fără taxă. Planul acesta are ca obiectiv scăderea poluării, dar, deocamdată, nu e un semn că traficul va fi fluidizat sau că, dintr-o dată, București chiar va fi mai liber.

Detaliile despre acest plan au fost prezentat cu ocazia unei dezbateri pentru Planul de Calitate a Aerului. Au fost prezentate principalele măsuri pe care Capitala vrea să le pună în practică ca să reducă efectele poluării. Potrivit Primăriei, traficul este principala sursă de poluare. Apoi, este încălzirea rezidențială. Principalii poluanţi din cauza traficului sunt oxizii de azot, benzenul şi monoxidul de carbon.

Pub

„Planul de calitate a aerului a fost întocmit având în vedere măsurile, investiţiile preconizate prin Planul de Mobilitate Durabilă şi prin toate planurile care vizează dezvoltarea Bucureştiului. Astfel, a trebuit să corelăm toate măsurile cu cele de transport sau cu acţiunile de mediu, cu strategia de dezvoltare a serviciului de salubrizare, cu planul de acţiune de reducere a zgomotului, înnoirea parcului auto şi creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”, a precizat Ioana Şuteu, şefa Serviciului de Monitorizare a Calităţii Mediului din cadrul PMB, conform mediafax.ro.

Dincolo de un posibil plan, Primăria n-a prezentat ceva concret. Doar a spus că trebuie luate măsuri de fluidizare a circulaţiei, de stimulate a utilizării transpotului public și de îmbunătățire a actualului sistem. E vizat și sistemul de transport public pentru eficientizare.

În octombrie 2017, Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a spus că orașul e prea plin de rable și de aceea e nevoie de o curățenie prin taxe. Trebuie amintit că ideea taxei pe București e în discuție de aproximativ 10 ani, încă de când a fost prezentat Programul Integrat de Gestionare a Calității aerului, aprobat în 2008.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI