ora: 11:22, 20 apr 2017 1775 0

SUA: Un muzeu din New York va ajuta posesorii de permise de ședere să obțină cetățenia americană


SUA: Un muzeu din New York va ajuta posesorii de permise de ședere să obțină cetățenia americană
Foto: The New Yorker

Societatea și Muzeul de Istorie din New York au lansat o inițiativă ce are drept scop să le înlesnească posesorilor de permis de ședere în Statele Unite să obțină cetățenia americană, pe fondul încercării administrației Trump de a interzice intrarea cetățenilor din mai multe țări majoritar musulmane pe teritoriul SUA, notează Reuters.

Programul va include cursuri și seminarii gratuite și ecrane interactive în legătură cu întrebări de genul celor incluse în testul de naturalizare al Serviciului de imigrație și cetățenie al Statelor Unite, obstacolul final înaintea obținerii cetățeniei americane.

„Din câte știm, suntem prima instituție care elaborează un program superior de seminarii la fața locului folosind colecția noastră de exponate cu scopul exclusiv de a promova cetățenia pentru cât mai mulți imigranți legali posibil”, a afirmat Louise Mirrer, președintele și directorul executiv al Societății de Istorie new-yorkeze.

Circa 13,1 milioane de persoane din Statele Unite dețineau permise de ședere la 1 ianuarie 2013, iar 8,8 milioane dintre ele erau eligibile pentru naturalizare, potrivit celor mai recente date publicate de Departamentul pentru securitate internă al SUA.

Fondată în 1804, Societatea de Istorie din New York a colaborat cu City University of New York (CUNY) pentru a lansa inițiativa în vara acestui an, cu obiectivul de a ajuta 1 milion de deținători de permise de ședere aflați în zona metropolei americane.

Posesorii de permise de ședere au dreptul de trăi și lucra în Statele Unite. Inițial ei au fost incluși în ordinul executiv dat de președintele Donald Trump în luna ianuarie prin care era blocat accesul pe teritoriul SUA pentru refugiați și ceilalți cetățeni din șapte state majoritar musulmane. Ordinul respectiv, care în primă fază a provocat haos și confuzie, și versiunea sa revizuită din care au fost înlăturați deținătorii de permise de ședere și cetățenii irakieni au fost blocate de justiția americană.

Totuși, în comunitățile de imigranți îngrijorarea este în creștere.

„Am decis că acum este momentul (lansării programului). Cererea de ajutor pentru a deveni cetățean american, venită din partea deținătorilor de permise de ședere, a sporit masiv”, a declarat Mirrer într-un interviu telefonic.

Pentru a deveni cetățeni, posesorii de permise de ședere trebuie să treacă un test de limba engleză și un examen oral despre sistemul de guvernare și istoria Statelor Unite prin răspunsuri corecte la șase din zece întrebări.

Întrebările variază de la cele precum ”Care sunt cele două drepturi din Declarația de Independență?” la altele ca „Ce teritoriu au cumpărat Statele Unite de la Franța în 1803?”.

„Acestea sunt lucruri pe care americanii ar trebui să le știe, dar pe care majoritatea dintre ei nu le știu. Într-un mediu în care mulți imigranți legali sunt îngrijorați, noi vrem să îi ajutăm. Credem cu adevărat că imigrația a fost piatra de temelie a acestei țări încă de la început”, a adăugat Louise Mirrer.

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Externe
 
Căutare
Login
Top taguri