SUA: Coordonatorul pentru securitatea cibernetică pleacă de la Casa Albă

Coordonatorul pentru securitatea cibernetică al Casei Albe, Rob Joyce, va renunţa la acest post şi va reveni la Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA), relatează Agerpres.

SUA: Coordonatorul pentru securitatea cibernetică pleacă de la Casa Albă
(Foto: simbol)

Joyce a depăşit cu trei luni perioada pentru care a fost detaşat la Casa Albă şi a decis să revină la NSA, a menţionat luni un oficial al administraţiei prezidenţiale.

Anunţul survine la o săptămână după ce şeful lui Joyce, Tom Bossert, consilierul pentru securitate internă al preşedintelui Donald Trump, a decis să renunţe la funcţie. Un oficial al administraţiei americane a declarat atunci că Bossert a demisionat la solicitarea noului consilier pentru probleme de securitate naţională al lui Trump, John Bolton, care îşi preluase în ajun funcţia la Casa Albă.

Un alt înalt oficial american a ţinut să precizeze că Rob Joyce pleacă de la Casa Albă de bunăvoie şi nu forţat de John Bolton sau altcineva. El ar urma totuşi să-şi continue activitatea la Casa Albă pentru încă 30 de zile, a menţionat Kirstjen Nielsen, ministrul securităţii interne, în cadrul unei conferinţe privind securitatea informatică care a avut loc la San Francisco.

Rob Joyce se bucură de respect în rândul experţilor în securitatea cibernetică şi se consideră că a avut un rol important în eforturile administraţiei Trump de a impune sancţiuni mai dure adversarilor externi ca răspuns la atacuri informatice.

Luni, SUA şi Marea Britanie au emis o alertă comună privind atacuri cibernetice susţinute de Rusia care ar fi avut ca obiectiv infectarea routerelor unor agenţii şi guverne din întreaga lume în scopul de „a pune potenţial bazele pentru viitoare operaţiuni ofensive”.

Conform autorităţilor americane, timp de mai multe luni, hackerii au reuşit să acceseze sistemele unei largi sfere de organizaţii, de la furnizori de servicii de internet până la companii ce oferă servicii esenţiale pentru un stat, precum energia, transportul sau sănătatea. 

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub

Pentru a putea comenta, este nevoie să vă autentificați, folosind e-mailul și parola cu care v-ați înregistrat pe UNIMEDIA.

Dacă nu aveți un cont înregistrat pe UNIMEDIA,
înregistrați-vă AICI