ora: 18:41, 12 iul 2017 3127 0

Studiu: Cum influenţează alcool relaţiile romantice


Studiu: Cum influenţează alcool relaţiile romantice
Foto: descopera.ro

Cercetătorii susţin că au găsit secretul care poate menţine relaţiile romantice la distanţă: alcoolul - fie că este vorba de consum sau de abstinenţă, potrivit The Independent.

Un studiu publicat de The Journals of Gerontology a descoperit că persoanele cu vârsta peste 50 de ani care se aflau într-o relaţie în care ambii parteneri consumau alcool sunt mult mai fericite, scrie Mediafax.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru cuplurile a căror parteneri nu consumă deloc alcool.

Totuşi, o relaţie în care doar o singură persoană consumă cantităţi considerabile de alcool, suferă de consecinţe negative.

Studiul s-a folosit de un eşantion de 4,864 indivizi căsătoriţi sau care se aflau în relaţii de mai bine de 33 de ani, iar întrebările se axau pe cantitatea de alcool consumată, dar şi pe perioadele în care acesta era consumat.

Subiecţii au fost întrebaţi dacă partenerul lor este prea pretenţios, iritant, dacă este o persoană critică sau cere prea mult de la cel de lângă el, sau dacă te poţi baza pe el.

Rezultatele au arătat că peste 50% dintre cuplurile chestionate erau mai fericite dacă ambii parteneri consumau alcool, predispoziţia fiind ca bărbaţii să consume mai mult decât femeile.

Despre femei s-a descoperit că sunt mai nefericite când doar ele consumă alcool, iar soţul lor nu.

Cuplurile care beau împreună au raportat o calitate mai bună a căsniciei.

Bineînţeles, studiul nu îndeamnă către un consum exagerat de alcool, ci îndeamnă oamenii să petreacă mai mult timp împreună.

Dr. Kira Birdtt, de la Universitatea din Michigan, a declarat pentrru Reuters: ”Nu suntem siguri de ce se întâmplă acest lucru, dar ar putea avea legătură cu faptul că aceste cupluri fac mai multe activităţi împreună, deci prin urmare, au o calitate mai bună a căsniciei”.  

Comentarii (0)

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Cultură/Stiinţă
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA