ora: 15:56, 31 iul 2014 2644 2 Autor: Doina Salcuțan

Statistica sesiunii de primăvară 2014: Sunt numărate absențele deputaților


Statistica sesiunii de primăvară 2014: Sunt numărate absențele deputaților
Plenul Parlamentului
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Odată cu plecarea deputaților în vacanță s-a încheiat și sesiunea de primăvară 2014. Într-un comunicat de presă al Parlamentului, se arată statistica procesului legislativ din perioada ianuarie - iulie, anul curent. Așadar, pe durata celor 39 de ședințe în plen desfășurate, au fost înaintate circa 317 de proiecte de acte legislative, notează UNIMEDIA.

În total, au fost 182 de acte adoptate, dintre care 149 de legi și 33 de hotărâri. Printre acestea se numără și adoptarea codului educației sau cel al transporturilor rutiere.

În ceea ce privește prezența deputaților, în plenul celor 39 de ședințe parlamentare, fracțiunea Partidului Comuniștilor a înregistrat cele mai multe absențe, 124 la număr. Aceasta este urmată de fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova cu 72 de absențe, și fracțiunea Partidului Liberal cu 58 de absențe. Cei mai harnici s-au dovedit a fi deputații din fracțiunea Partidului Democrat, ei au în total 37 de absențe. Deputații neafiliați, au acumulat împreună 53 de lipse.

Din fracțiunea comuniștilor, cu cele 15 lipse nemotivate ale sale, Vladimir Voronin a trecut cel mai rar pe la ședințe. Acesta este urmat de Grigore Petrenco cu 9 absențe, dintre care 5 pe motiv de deplasare și 4 nemotivate.

Dacă comuniștii au fost cei mai scumpi la vedere în parlament, atunci cei din PLDM, s-au arătat mai des pe la ședințe. În fracțiunea lor, cele mai multe absențe le au deputații Maria Ciobanu și Valeriu Ghilețchi. Aceștia au absentat de 8 ori, pe motiv de deplasare sau concediu medical. Însă, sunt deputați care au bifat prezența la toate ședințele parlamentului. Aceștia sunt Iurie Țap, Simion Furdui, Valeriu Streleț sau Gheorghe Focșa.

Cei mai disciplinați au fost cei din fracțiunea democraților. Deputații PDM au cele mai puține absențe de la ședințele plenare. Andrian Candu este cel care are cele mai multe absențe de la ședințe, 7 în total, dintre care 5 pe motiv de cerere și 2 pe motiv de deplasare. Marian Lupu, președintele fracțiunii, a lipsit de 5 ori de la ședințe, din cauza deplasărilor sau cererilor depuse.

Numărul record de absențe la acumulat deputatul PL, Boris Vieru. Acesta a bifat 37 de absențe pe motiv de concediu medical, din cele 39 de ședințe în total.

Totodată, în sesiunea de primăvară 2014, au avut loc 252 de ședințe a comisiilor parlamentare. Cele mai multe, 32 la număr, le-a avut Comisia Economie, Buget și Finanțe.

Sesiunea de primăvară 2014 s-a încheiat, astăzi, 31 iulie. Deputații urmează să își reia activitatea în organele de lucru al Parlamentului pe data de 5 septembrie 2014.

Comentarii (2)
  • -2 (4)
    Tot mai tare la pensie tatuca se cere!
  • -1 (1)
    Iată o întrebare
    Ce-i frământă pe mulţi:
    Îi poţi corupe oare
    Pe cei ce îs ...corupţi?

Login


Email:

Parola:



Creează cont | Ai uitat parola?
Facebook Google Yahoo Mail.ru

×
Politic
 
Căutare
Login
Top taguri
Blogs.UNIMEDIA